EXCLUSIV Era IMM Invest s-a încheiat. Șeful FNGCIMM explică motivele

bani-expert-financiar_42187900_44378400
Bani / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Programul IMM Invest nu va continua în forma cunoscută până acum. Șeful FNGCIMM spune că Bruxelles-ul nu mai susține programele cu grant și dobânzi subvenționate.

Unul dintre cele mai importante programe de sprijin pentru firmele românești din ultimii ani se apropie de final. IMM Invest, schema prin care statul a garantat credite de miliarde pentru companii în timpul pandemiei și al crizei energetice, nu va mai continua în forma cunoscută până acum, iar explicația vine chiar de la Bruxelles.

Cătălin Leonte, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a declarat la Interviurile DCNews și DCBusiness că, în urma evaluărilor făcute la nivel european, Comisia Europeană nu mai susține programele cu componentă de grant și dobânzi subvenționate, considerând că acestea introduc în economie bani prea ieftini care pot alimenta inflația.

„La nivelul Comisiei Europene s-a făcut o evaluare a acestor programe acordate pe cadrul temporar, aşa cum au fost cele pentru COVID şi cele pentru războiul din Ucraina, şi s-a constatat că recurgerea la astfel de programe guvernamentale care au în componenţă partea de grant (...) nu face nimic altceva decât să introducă în piaţă nişte bani mai ieftini, care produc inflaţie la rândul lor”, a explicat Cătălin Leonte.

Bruxelles-ul schimbă regulile

Potrivit șefului FNGCIMM, Comisia Europeană nu interzice explicit astfel de programe, însă nu le mai favorizează și lasă guvernelor naționale responsabilitatea de a decide punctual unde mai acordă sprijin.

„Nu spunem că nu mai dăm, dar nu mai suntem în favoarea acestor programe cu componentă de grant”, a afirmat directorul instituției.

În locul schemelor de tip IMM Invest, accentul se mută acum către instrumente financiare bazate pe fonduri europene, garanții și programe direcționate către anumite sectoare considerate strategice.

FNGCIMM se pregătește să gestioneze noi programe europene pentru digitalizare și inovare, economie socială și dezvoltare regională.

Ce a însemnat IMM Invest pentru economie

IMM Invest a fost lansat în timpul pandemiei COVID-19 și a continuat ulterior în contextul efectelor economice generate de războiul din Ucraina.

Programul a permis firmelor să acceseze credite garantate de stat, cu dobânzi subvenționate și perioade de grație, într-un moment în care multe companii riscau să intre în colaps.

Potrivit lui Cătălin Leonte, aproximativ 81.000 de firme au beneficiat de garanții prin IMM Invest.

Directorul FNGCIMM susține că programul și-a atins scopul și că rata creditelor cu probleme a rămas sub media sistemului bancar.

„S-a dovedit că a fost o decizie bună, corectă, care a făcut ca aceste firme să treacă peste perioadele critice”, a afirmat acesta.

Totuși, mesajul transmis acum de Bruxelles arată o schimbare majoră de filozofie economică la nivel european: mai puțini bani ieftini pompați în economie și mai mult accent pe finanțări selective și mecanisme de piață.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close