Publicitate
L-a rugat cineva să facă asta? Era nevoie de schimbări în Rusia? Cu siguranță că da, dar cu siguranță nu așa. Putin a condamnat, practic, Rusia să fie detestată, să nu mai fie privită multe decenii de acum înainte ca o țară civilizată. Indiferent cât va mai rămâne el la putere. Probabil a trebui să treacă cel puțin două generații înainte ca această țară care se întinde pe două continente să fie din nou băgată, cât de cât, în seamă.
Operațiunea militară din Ucraina "a transformat toate aspectele societății ruse": "epoca "aristocraților dividendelor" - oligarhi care în ultimii ani au dus o viață îmbelșugată din profiturile uriașe ale companiilor lor - a dispărut pentru totdeauna". O realitatea despre care au avut curaj să vorbească directori de top și proprietari de afaceri din Rusia, consultați de agenția Bloomberg. Firește, sub acoperirea anonimatului.
Potrivit uneia dintre interlocutorii agenției americane, președintele Vladimir Putin declară că se opune naționalizării, pe care o consideră drept "strategie greșită". Dar, spune același lider de la Kremlin, ”vremurile în care oligarhii puteau beneficia de pe urma prețurilor ridicate ale materiilor prime s-au dus. Războiul cere sacrificii din partea tuturor", a adăugat el.
În acest context unii oameni de afaceri ruși se tem că activele - în special ale celor care au părăsit țara - ar putea ajunge la concurenți "mai loiali", motiv pentru care ei comandă, în mod confidențial, studii privind modelele de afaceri de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
De ce ? Inclusiv pentru că președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a propus ca proprietățile cetățenilor care s-au mutat în străinătate și "acum împroașcă Rusia cu noroi" să fie confiscate. Iar Volodin nu este un oarecare la Moscova, cuvântele lui sunt, uneori, ecouri ale gândurilor nespuse încă ale președintelui sau simple baloane de săpun menite să testeze reacția opiniei publice, a mediului de afaceri, etc.
Și nu este singurul care a venit cu o astfel de sugestie. Senatorul Serghei Țekov a spus același lucru. Deja doi grei ai lumii politice Și ce dacă senatorul Andrei Klișav, politician care se ocupă, în parlament, de respectarea literei legii, a declarat că vorbele celor sunt sunt exagerate și contravin prevederilor Constituției! Se pare că procesul a demarat, nu la vedere încă.
Mai ales că, după cum amintește Bloomberg, Rusia a adoptat în vară o lege care permite guvernului să aplice măsuri economice speciale atunci când armata rusă desfășoară operațiuni în străinătate. Membrii elitei de afaceri se tem că "nu vor avea altă alternativă decât să satisfacă orice cerere" din partea guvernului pentru forță de muncă, producție sau resurse financiare.
Citește și Deripaska vrea ca oligarhii ruși să ajungă la putere
De ce? Pentru că, explică oligarhul, de acești oameni depinde cât de repede se vor produse în Rusia "schimbări pozitive", iar acest lucru înseamnă că oamenii afaceri ai țării trebuie să se bucure de drepturile de care beneficiază alte grupuri - artiști, "jurnaliști cu simț patriotic" și personalul serviciilor de securitate.
Trebuie eliminate în Rusia barierele ridicate în calea oamenilor de afaceri de a accede la putere: ar trebui ridicate interdicțiile oficiale și neoficiale de a ocupa funcții de stat și municipale, de a participa la alegeri legislative și locale, iar aceștia ar trebui să aibă dreptul de a fi aleși în autoritățile municipale și regionale, în Consiliul Federației și în Duma de Stat. ...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.