Energie. Controale demarate de Consiliul Concurenței. Care sunt acuzațiile

AFEER cere urgentarea plăților
AFEER cere urgentarea plăților

Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, două investigaţii ce vizează un posibil comportament abuziv al companiilor Distribuţie Energie Electrică România SA, respectiv Distribuţie Energie Oltenia SA, pe piaţa distribuţiei de energie electrică aferentă zonelor geografice pentru care cei doi operatori deţin licenţă de distribuţie.

 

Autoritatea de concurenţă are indicii privind implicarea operatorilor de distribuţie în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică, în scopul favorizării companiilor de furnizare din cadrul grupului din care fac parte (Electrica, respectiv CEZ), în detrimentul concurenţilor acestora.

"Comportamentul suspectat are potenţialul de a afecta concurenţa pe piaţa furnizării de energie electrică, precum şi consumatorii, clienţi finali de energie electrică", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii din cadrul grupurilor Electrica şi CEZ, din oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Ploieşti şi Craiova.

Consiliul Concurenţei reiterează faptul că orice client final de energie electrică poate alege în mod liber oferta concurenţială cea mai potrivită nevoilor sale, de la orice furnizor prezent pe piaţă, fără nicio intervenţie din partea operatorului de distribuţie, care nu are un rol activ în procesul de schimbare a furnizorului.

De altfel, distribuitorul de energie electrică este obligat să opereze reţeaua concesionată pentru toate locurile de consum din acea reţea, activităţi precum cele de mentenanţă, de modernizare, de intervenţie la avarii sau de măsurare a consumului fiind prestate în mod similar tuturor clienţilor, indiferent de furnizorul de la care aceştia achiziţionează energia electrică.

Citește și: BRITcoin. Londra se gândește la propria criptomonedă
În replică, atât reprezentanţii Electrica, cât şi cei ai CEZ au declarat, pentru Agerpres, că acordă tot sprijinul autorităţii de concurenţă în cadrul investigaţiei.

"Grupul Electrica informează că acordă tot sprijinul autorităţii de concurenţă în cadrul analizei desfăşurate de aceasta şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea întregului cadru legal, aplicabil activităţilor pe care le desfăşoară. Electrica are implementate programe de conformare cu regulile de concurenţă şi asigură toate părţile interesate că societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare", au precizat responsabilii Electrica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506996.58RON
1 ETH = 15884.86RON
1 LTC = 581.63RON
1 XRP = 15.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel