ENEL și Santander semnează primul acord mondial pentru a sprijini tranzacția clienților către energie sustenabilă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Doi grei și-au depus semnăturile
Doi grei și-au depus semnăturile

Acordul se bazează pe expertiza, echipamentele și facilitățile grupului Enel, precum și pe capacitățile financiare ale Santander pentru a sprijini clienții în tranziția către modele de afaceri mai sustenabile.

 

 

Enel și Santander au semnat un memorandum de înțelegere care promovează colaborarea dintre cele două grupuri, menit să furnizeze și să finanțeze instalații solare, baterii cu litiu și soluții de eficiență energetică pentru gospodării, IMM-uri și corporații. În conformitate cu memorandumul de înțelegere, Enel, prin Enel X Global Retail, linia de afaceri pentru servicii energetice avansate a grupului, va proiecta soluții personalizate la cheie pentru clienți, în timp ce Santander le va oferi finanțare personalizată. Cele două grupuri lider vor ajuta la accelerarea tranziției energetice a clienților către modele mai sustenabile, sprijinindu-i în optimizarea consumului de energie.

Alberto De Paoli, director financiar al grupului Enel, a declarat la semnarea acordului: „Prin parteneriatul cu o instituție de finanțare de renume precum Santander, facem încă un pas înainte spre realizarea unei societăți cu zero emisii de carbon. Sustenabilitatea drept alegere de afaceri poate fi atinsă doar prin inovare, care se află în centrul acestui parteneriat.”

José M Linares, vicepreședinte executiv Banco Santander și global manager Santander Corporate & Investment Banking (Santander CIB) a declarat: „Suntem încântați să colaborăm cu un partener precum Enel pentru a sprijini clienții din întreaga lume în tranziția către modele energetice sustenabile. În calitate de pionieri în finanțarea energiei regenerabile, Santander CIB se angajează să accelereze această transformare.”

Enel este deja cel mai mare jucător privat de energie verde din lume, cu o capacitate de energie regenerabilă la nivel mondial de circa 54 GW (inclusiv capacitate de stocare) și intenționează chiar să tripleze această capacitate până în 2030. Prin dezafectarea completă a centralelor pe cărbune și renunțarea la activitățile de retail în domeniul gazelor naturale până în 2040, grupul s-a angajat să atingă obiectivul de zero emisii în anul respectiv, atât pentru emisiile directe, cât și cele indirecte.

Santander își propune să strângă sau să faciliteze 120 de miliarde de euro pentru finanțare ecologică în perioada 2019- 2025 și 220 de miliarde de euro până în 2030, ca parte a agendei sale bancare responsabile și a sprijinului pentru clienții care trec la o economie cu emisii scăzute de carbon. Banca are o amprentă neutră de carbon în ceea ce privește propriile operațiuni. Pentru a atinge nivelul de zero emisii la nivelul întregului grup până în 2050, în sprijinul obiectivelor din cadrul Acordului de la Paris precum și a unei tranziții către o economie cu emisii scăzute de carbon, Santander își va alinia portofoliul de producție de energie cu Acordul de la Paris până în 2030.

Despre Enel

Enel este o companie energetică multinațională și un lider integrat pe piețele globale de electricitate și energie din surse regenerabile. Enel este cea mai mare companie de utilități din Europa după EBITDA din activități curente și activează în peste 30 de țări din lume, producând energie cu o capacitate instalată de circa 90 GW.  Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri și, cu cei aproape 75 de milioane de utilizatori finali, este cel mai important operator de rețea la nivel global1. Divizia de energii regenerabile a Enel, Enel Green Power, este cel mai mare jucător privat în domeniul energiei regenerabile și operează centrale cu o capacitate instalată de circa 54 GW din surse eoliene, solare, geo-termale și hidro în Europa, America, Africa, Asia și Oceania. Enel X Global Retail, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este lider mondial în servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de 7,7 GW, gestionată la nivel global; compania a instalat 195 MW de capacitate de stocare și, în sectorul mobilității electrice, circa 245.000 de puncte de încărcare2 a vehiculelor electrice pe tot globul. 
1 Operatorii publici nu sunt incluși.
2 Puncte de încărcare publice și private. Include puncte de interoperabilitate.

Despre Banco Santander

Banco Santander (SAN SM, STD US, BNC LN) este o bancă comercială de top, fondată în 1857 cu sediul în Spania. Are o prezență puternică pe 10 piețe principale din Europa, regiuni din America de Nord și America de Sud și este una dintre cele mai mari bănci din lume în ceea ce privește capitalizarea bursieră. Santander își propune să fie cea mai bună platformă deschisă de servicii financiare care oferă servicii persoanelor fizice, IMM-urilor, companiilor, instituțiilor financiare și guvernelor. Scopul băncii este de a ajuta oamenii și afacerile să prospere într-un mod simplu, personal și corect. Santander construiește o bancă mai responsabilă și și-a luat o serie de angajamente pentru a îndeplini acest obiectiv, inclusiv strângerea a peste 120 de miliarde euro în finanțare ecologică în perioada 2019 - 2025, precum și împuternicirea financiară a peste 10 milioane de oameni în aceeași perioadă. La sfârșitul anului 2021, Banco Santander avea fonduri totale de 1,15 trilioane de euro, 153 de milioane de clienți, dintre care 25,4 milioane de clienți fideli și 47,4 milioane clienți digitali, 9.900 de sucursale și 197.000 de angajați.

Santander Corporate & Investment Banking (Santander CIB) este divizia globală a Santander care sprijină clienții corporativi și instituționali, oferind servicii personalizate și produse angro cu valoare adăugată, pe măsura complexității și pretențiilor acestora, precum și pe măsura standardelor bancare responsabile care contribuie la progresul societății.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470969.01RON
1 ETH = 16000.59RON
1 LTC = 453.02RON
1 XRP = 7.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel