Enel şi Intesa Sanpaolo au finalizat achiziţia comună a Mooney

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Enel, prin Enel X, și Intesa Sanpaolo, prin intermediul Banca 5, au finalizat achiziția a 50% și respectiv 20% din capitalul social Mooney Group de la Schumann Investments S.A., companie controlată de fondul internațional privat de capital CVC Capital Partners Fund VI. În urma tranzacției, Enel X și Banca 5 dețin fiecare o participație de 50% în Mooney Group. Mooney Group urmează să finalizeze achiziția de la Enel X a întregii activități de servicii financiare a acesteia din urmă, creând astfel un fintech comun european

Enel S.p.A. ("Enel"), prin filiala sa deținută în totalitate Enel X S.r.l. (“Enel X”), și Intesa Sanpaolo S.p.A., prin filiala sa Banca 5 S.p.A. (“Banca 5”), au finalizat achiziția de la Schumann Investments S.A., companie controlată de fondul internațional de capital privat CVC Capital Partners Fund VI, a 70% din capitalul social al Mooney Group S.p.A. („Mooney”), o companie fintech care operează în domeniul serviciilor bancare și plăților de proximitate. Concret, după ce a obținut autorizațiile administrative necesare, Enel X a achiziționat 50% din capitalul social al Mooney, în timp ce Banca 5, care anterior deținea o participație de 30% din Mooney, și-a majorat participarea la 50%, plasând Mooney sub controlul comun al ambelor părți.

 

Pe baza  valorii companiei, de 1.385 milioane de euro reprezentand 100% din Mooney, Enel X a plătit o contraprestație totală de aproximativ 225 milioane euro (inclusiv ajustarea prețului) pentru partea de capital propriu și aproximativ 125 milioane euro pentru achiziționarea unei credit preexistent al Schumann Investments S.A. contra Mooney. În același timp, Intesa Sanpaolo a plătit o contraprestație de aproximativ 89 de milioane de euro pentru partea de capital propriu (inclusiv ajustarea prețului).

 

Sub rezerva aprobării Consiliului de Administrație al Mooney, care se va întruni pe 18 iulie 2022, toate activitățile legate de serviciile financiare Enel X în Italia, comercializate sub brandul Enel X Pay, vor fi vândute către Mooney. Mai exact, Enel X va vinde către Mooney, pentru o sumă de aproximativ 140 de milioane de euro, participațiile sale egale cu 100% din capitalul social al Enel X Financial Services, CityPoste Payment, Paytipper și Junia Insurance, creând astfel un fintech comun cu sediul în Europa. Aceste tranzacții se desfășoară în conformitate cu Planul Strategic 2022-24 al Grupului Enel și se încadrează în modelul Stewardship.

 

Enel X este o companie a Grupului Enel care oferă servicii dedicate accelerării inovațiilor în ceea ce privește tranziția energetică. Lider mondial în sectorul privind serviciile energetice avansate, Enel X gestionează servicii de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate globală totală de circa 6,6 GW și o putere instalată în capacități de stocare behind-the-meter de 59 MW. Prin soluțiile sale avansate, inclusiv managementul energiei, dar și servicii financiare, Enel X Global Retail oferă fiecărui partener un ecosistem intuitiv și personalizat de platforme tehnologice și servicii de consultanță, axate pe principiile sustenabilității și economiei circulare, pentru a oferi oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor un model alternativ care respectă mediul și integrează inovația tehnologică în viața de zi cu zi. Fiecare soluție are puterea de a transforma obiectivele de decarbonare, electrificare și digitalizare în acțiuni sustenabile pentru toți, pentru a construi împreună o lume mai durabilă și mai eficientă.

 

Banca 5 este compania Grupului Intesa Sanpaolo specializată în open digital banking, axată pe dezvoltarea de produse și servicii instant banking, oferite prin acorduri comerciale cu rețele de proximitate și terți, în special în sectorul fintech. Banca 5 dezvoltă servicii de încasare-plată, instrumente tranzacționale și produse bancare simple care pot fi distribuite atât clienților proprii ai Grupului, clienților partenerilor săi, cât și tuturor consumatorilor. Banca 5 a fost înființată în 2017 cu scopul de a dezvolta o „bancă de proximitate” care să susțină strategia de distribuție a Intesa Sanpaolo, iar în ianuarie 2020 s-a alăturat Grupului Sisal pentru a crea Mooney.

 

Mooney este activ în sectorul serviciilor de plată și, cu aproximativ 45.000 de magazine afiliate, este un operator italian cu o rețea extinsă de proximitate. În 2020, Mooney a înregistrat venituri de aproximativ 153 de milioane de euro și un EBITDA de aproximativ 82 de milioane de euro. Veniturile nete au crescut cu aproximativ 17% CAGR în perioada 2019-2021, în timp ce EBITDA a crescut cu aproximativ 9% CAGR în același interval de timp. Compania are aproximativ 20 de milioane de clienți și procesează în fiecare an aproximativ 20% din toate facturile de energie electrică (echivalente cu aproximativ 18 milioane de facturi) emise de Grupul Enel. În plus, prin participația sa la MyCicero, Mooney administrează o platformă digitală care oferă pentru peste 2 milioane de clienți servicii de mobilitate (parcare și transport intermodal).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471337.00RON
1 ETH = 15981.97RON
1 LTC = 480.38RON
1 XRP = 7.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel