Elveția și Italia, nevoite să își modifice granițele

Simona Haiduc |
Data publicării:
Munții Alpi / FOTO: Wikipedia
Munții Alpi / FOTO: Wikipedia

Este un efect neprevăzut al schimbărilor climatice. 

Elveția și Italia au fost nevoite să-și redefinească granițele în Alpi, deoarece topirea ghețarilor au dat peste cap granițele istorice stabilite între cele două țări vecine. 

Noile linii au fost aprobate pe baza datelor oferite de specialiști și în urma discuțiilor reciproce purtate. Ca atare, cele două națiuni au acceptat noile granițe ale Muntelui Matterhorn care situează între cantonul Valais din Elveția și Valea Aosta din Italia.

Semnale de alarmă 

De altfel, specialiștii nu încetează să tragă semnale de alarmă, avertizând că ghețarii din Europa sunt foarte afectați de încălzirea globală, cauzată în principal de activitatea umană.

"Secțiuni semnificative ale graniței sunt definite de bazine hidrografice sau de liniile de creastă ale ghețarilor, brad sau zăpadă perenă. Aceste formațiuni se schimbă din cauza topirii ghețarilor", a explicat guvernul elvețian într-un comunicat de presă citat de agenția Bloomberg.

Un caz special

Celebra stațiune de schi Zermatt a fost un caz special, cele două țării fiind nevoite să traseze o nouă linie de frontieră, astfel trasată încât să păstreze apartenența teritorială a diferitelor monumente și instituții din acest oraș situat la o altitudine de 1.620 de metri deasupra nivelului mării.

Întregul proces de modificare a granițelor a început anul trecut odată cu înființarea unei comisii mixte care a elaborat variantele cele mai bune. Elveția a semnat deja tratatul, în timp ce Italia urmează, dar nu se știe când, să facă același lucru. 

Bloomberg menționează că, în 2023, ghețarii elvețieni au pierdut pierde 4% din volumul lor, după cum a raportat Academia Elvețiană de Științe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9763
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.7792
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 483547.51RON
1 ETH = 15164.54RON
1 LTC = 547.60RON
1 XRP = 14.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel