Elveția, pe punctul de a deveni ceea ce nu fost niciodată în istoria ei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Elveția
Elveția

Pentru elvețieni este o adevărată nenorocire. 

Va fi pentru prima dată în istoria țării, când Elveţia va importa în acest an mai multă brânză decât va exporta, a avertizat Boris Beuret, preşedintele Asociaţiei producătorilor de produse lactate din ţara cantoanelor. "Exporturile au scăzut cu 10% până la 15%", a venit cu precizări Philippe Bardet, directorul Interprofession du Gruyère.

Deschiderea pieţei laptelui din Elveţia a pus presiune asupra producătorilor locali în ultimii ani, astfel că unii au decis pur şi simplu să renunţe, a declarat Boris Beuret într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul Le Temps.

În opinia lui, autoritățile și producătorii trebuie să adopte măsuri pentru a se asigura că Elveţia, renumită la nivel mondial pentru soiuri de brânză precum Gruyere sau Emmentaler, va putea produce cantităţi suficiente pentru populaţia sa. "În caz contrar, vom sfârşi prin a importa brânză, ceea ce ar fi o absurditate din punct de vedere economic, social şi ecologic", a declarat Boris Beuret.

Conform datelor statistice oficiale, în anul 2020 Elveţia a exportat o cantitate de 77.124 de tone de brânzeturi cu o valoare de 693,8 milioane de franci (772,5 milioane de dolari) şi peste 80% din volumul exporturilor de brânzeturi elveţiene (62.919 tone) au mers spre Europa, cea mai importantă piaţă. În paralel, în 2020 Elveţia a importat 71.664 de tone de brânzeturi, în valoare de 453,5 milioane franci. Aproape 82% dintre brânzeturile importate de Elveţia au provenit din Italia, Germania şi Franţa.

Aproximativ 45% din laptele colectat în Elveţia este procesat în peste 700 de sortimente de brânzeturi şi aproximativ 40% din acestea sunt exportate în peste 70 de ţări de ţări din întreaga lume.

Citește și Ce necaz! Elvețienii au rămas cu brânza în depozite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451645.44RON
1 ETH = 15580.40RON
1 LTC = 476.16RON
1 XRP = 10.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel