Publicitate
Aceasta va permite agenților de publicitate să difuzeze reclame video asociate cu creatorii.
Pe lângă faptul ca ar aduce mai mulți bani companiei, această măsură ar putea ajuta mărcile să prevină expunerea nedorită pe site-ul deținut de Elon Musk, conform Reuters.
De când miliardarul a cumpărat compania cunoscută anterior sub numele de Twitter, mulți agenți de publicitate s-au ferit să apară pe platformă, după ce noul patron al companiei a modificat politicile de moderare a conținutului.
Musk a criticat deseori mărcile care și-au suspendat cheltuielile publicitare pentru platforma sa.
Începând din această lună, agenții de publicitate pot alege ca reclamele lor să fie redate înaintea conținutului video postat de anumiți creatori. Anunțurile vor apărea pe postările din cronologie și pe profilul creatorului de conținut, a precizat X într-un comunicat.
Compania a precizat că va adăuga ulterior posibilitatea de a rula promoții doar pe profilul creatorilor de conținut, ceea ce, potrivit X, va elimina posibilitatea ca o reclamă să apară lângă un conținut nedorit.
Publicitatea a reprezentat aproape 90% din veniturile anuale de 5,1 miliarde de dolari ale Twitter în 2021. Acest total s-a prăbușit din cauza exodului agenților de publicitate declanșat de temerile asociate cu standardele de moderare a conținutului de pe platformă și de îngrijorările legate de gestionarea platformei de către Musk. Într-o postare făcută în toamna anului trecut, Musk a declarat că veniturile din publicitate din SUA au scăzut cu 60%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.