Elevii vor studia o nouă materie. Vor face diferenţa dintre real şi inventat

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Legea educației se modifică
Legea educației se modifică

Inițiativa legislativă dorește să vină în sprijinul elevilor în a discerne și identifica cât mai ușor știrile false de cele adevărate.

Inițiatorii doresc ca elevii să își poată dezvolta abilitățile care să-i ajute să distingă informațiile reale de cele inventate prin intermediul unei noi materii, Educație și cultură media.

Parlamentarii spun că elevii ”vor învăța să înțeleagă mediile pe care le pot accesa pentru a se informa corect, să identifice eventuale manipulări și să își formeze un mecanism critic și analitic cu privire la recepționarea știrilor.”

Cursurile de Educație și cultură media vor fi obligatorii, cu noțiuni de bază în clasa a VI-a, o oră pe săptămână și noțiuni mai aprofundate în clasa a IX-a, tot o oră pe săptămână.

În acest sens, Ministerul Educației va pregăti un plan-cadru prin care să se vor asigura cursuri de pregătire pentru profesorii de istorie, română, cultură civică sau filosofie, în vederea predării acesrei noi materii. Însă, vor putea preda acest curs și absolvenții facultăților din domeniul comunicării și mass-media, care au urmat modulul psiho-pedagogic.

Citește și Concediile profesorilor. Schimbare majoră a regulilor

”Art. 4 – Ministerul Educației va pregăti cadrul necesar pentru ca absolvenții facultăților din domeniul comunicării și mass-media, care au urmat modulul psiho-pedagogic să poată preda disciplina “Educație și cultură media”, în funcție de necesarul de cadre didactice al fiecărei unități școlare, în completarea prevederilor art. 3.

Art. 6 – Materia propusă prin prezenta lege va include obligatoriu predarea teoriilor comunicării, formarea unui mecanism critic și analitic de recepționare a știrilor, identificarea manipulărilor informației în beneficiul unor interese extremist sau antidemocratice, filtrarea unor informații care au ca scop final îngrădirea și amenințarea unor drepturi fundamentale, identificarea unor știri false.

Acest poriect de lege urmează să fie dezbătuti la senat, apoi în Camera Deputaților, care este forul decizional. Dacă va fi adoptată, legea va intra în vigoare după 2 ani de la adoptare, timp în care Ministerul Educației trebuie să pună la punct cadrele didactice, manualele și planurile noii discipline.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 466055.51RON
1 ETH = 15969.96RON
1 LTC = 425.76RON
1 XRP = 6.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel