Elena Udrea confirmă: Da, m-am întors în România

Mara Ivan |
Data publicării:
Vreau să îmi cresc copilul acasă, a spus Udrea
Vreau să îmi cresc copilul acasă, a spus Udrea

Elena Udrea a anunţat că s-a întors în România luni dimineaţă, prin vama Giurgiu, precizând că a renunţat ''de bunăvoie'' la statutul de refugiat în Costa Rica, decizie pe care a luat-o imediat după ce a fost eliberată din închisoare în decembrie anul trecut. 

''Da, m-am întors în România. Am renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pentru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiţei mele, Eva, şi închiderea procedurii de extrădare'', a scris fostul ministru pe Facebook. Ea a explicat motivele pentru care a cerut protecţie în Costa Rica.

''Am ales să cer protecţie în Costa Rica în condiţiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată, iar evoluţia în dosarul 'Gala Bute' demonstra că este vorba de o execuţie, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranţă, însă ştiţi că am fost arestată când Eva avea 13 zile şi doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vină pe lume în libertate. Dar aşa cum am spus mereu - nu mi-am dorit niciodată să trăiesc în altă parte decât în ţara mea şi am aşteptat cu nerăbdare momentul în care să mă pot întoarce. Vreau să îmi cresc copilul acasă, să o botez la biserica unde m-am rugat să devin mamă, cu familia mea şi cei cu adevărat apropiaţi mie, alături de noi'', a spus Udrea.

Citește și Cei 10 fugari de lux ai României, gaură de jumătate de miliard de euro

Referitor la procesele pe care încă le are în instanţă, Elena Udrea a precizat că se va apăra mai bine ''de aici decât de departe împotriva abuzurilor'' care s-au făcut în cazul ei. ''Cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe împotriva abuzurilor care s-au făcut şi în cazul meu'', a menţionat ea.

Fostul ministru a arătat că a ales să posteze acest mesaj ''din respect faţă de cei interesaţi şi faţă de presa care încearcă să afle adevărul despre prezenţa sa acasă''. ''P.S. Am intrat în ţară prin Vama Giurgiu, la ora şase în această dimineaţă. Am ales o variantă mai rapidă decât să aştept o cursă de azi, spre Otopeni. Nicio altă speculaţie nu îşi are rostul'', îşi încheie ea mesajul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482339.74RON
1 ETH = 17432.81RON
1 LTC = 515.96RON
1 XRP = 11.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16661.64-0.59%
BET-BK3101.99-0.85%
BET-EF905.85-0.39%
BET-FI60348.55-1.34%
BET-NG1201.80-0.22%
BET-TR36741.87-0.59%
BET-TRN35713.03-0.59%
BET-XT1436.03-0.63%
BET-XT-TR3112.98-0.63%
BET-XT-TRN3032.23-0.63%
BETAeRO883.13-0.46%
BETPlus2465.05-0.54%
RTL37115.22-0.53%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel