”În orice sistem normal, după fiecare zi de negocieri, ministrul ar fi trebuit să iasă și să ne informeze. Însă noi aflăm ”pe surse”. Dacă miniștrii, Marcel Boloș și ministrul Muncii s-au dus fără cifre, fără studii de impact, este firesc ca cei de la Bruxelles să le spună, ”mergeți acasă și mai calculați odată”, a arătat Elena Cristian într-o intervenție la B1TV.
Întrebată dacă ar fi trebuit ca Guvernul să trimită alți reprezentanți pentru aceste negocieri, analistul a arătat că: ”La Bruxelles nu poți să trimiți pe oricine. Nu poți să îl trimiți pe Câciu care este cel care a făcut prost bugetul, cel care a condus către această gaură și care a dus finanțele țării într-o groapă și mai mare decât era la început. Îl trimiți ca să negocieze ce? Dacă nu a fost în stare să facă un buget și nu a reușit să facă o restructurare a cheltuielilor, să facă o reformă. Îl trimiți pe Boloș care a spus că taie salariile la ANAF și după ce a fost sechestrat acolo de angajați a promis că le mărește lefurile? Ce să negocieze oamenii ăștia? Este clar că s-au dus acolo cu temele făcute de consilieri, pe care probabil nici nu le cunoșteau bine, după care dai ” pe surse” că ”nu ne-a mers”, a explicat Elena Cristian.
Analistul a mai spus că: ”Speranțele sunt la premierul Ciolacu însă nu cred că va avea mai mare succes, în condițiile în care cei care sunt de specialitate nu au reușit nimic. Ce poate să facă premierul venind cu toate aceste planuri nedocumentate ! Oamenii ăștia s-au dus la Bruxelles cu fix ce ne-au arătat și nouă. Fără studii de impact, fără cifre și fără date concrete. Proiecte care nu au convins pe nimeni și cu siguranță nici nu vor convinge pe nimeni”.
În încheiere Elena Cristian a mai spus că: ”Unele surse spun că de fapt ar fi o strategie. Că primele propuneri de majorate a TVA, impozitelor etc. să fie respinse ca după aceea să se vină cu altă variantă din care să se vadă că veniturile ar putea fi mai mari, în perioada următoare”, a conchis analistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.