Elena Cristian, despre implicarea lui Iohannis în criza energetică: Sper ca românii să nu-și facă speranțe auzindu-l

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Elena Cristian
Elena Cristian

22 octombrie 2021. Piața gazelor naturale a fost liberalizată la mijlocului anului trecut. Piața energiei electrice a fost liberalizată la 1 ianuarie 2021.

De patru luni, de când statul nu a mai intervenit deloc pe piața energiei, românii primesc facturi de sute de ori mai mari.

Tarifele au luat-o razna și ca un lanț al slăbiciunilor și celelalte prețuri.

În prag de iarnă, cu temperaturi noaptea de 2-3 grade, președintele țării ne spune că ”trebuie să avem un plan”. Că avem legislație câtă frunză și iarbă: consumator vulnerabil, compensare, plafonare. Doar că prima lege vizează juma de milion de familii iar celelalte două fie nu au norme de aplicare, fie nu există. Și oricum, în niciunul dintre scenarii ”prețurile (a se citi tarifele) nu revin la normalitate”.

Apreciez sincer ”graba” cu care Klaus Iohannis se implică în problemele țării. Sper ca românii să nu-și facă speranțe auzindu-l....

”Am cerut foarte ferm și clar, la Consiliul European de la Bruxelles, să găsim soluții europene pentru creșterea prețurilor la energie, care duce și la alte creșteri de prețuri. În România, avem o legislație pregătită pentru familiile vulnerabile, cu venituri mici și vor fi compensate facturile, vor exista posibilități de amânare. Țara noastră trebuie să folosească energia nucleară și gazul natural pentru încălzire și am insistat ca acestea să fie finanțabile, cât mai curând, prin bani europeni. Trebuie să avem un plan clar la nivel european pentru această iarnă și să luăm măsuri ca prețurile să revină la normalitate. Sunt hotărât să rămân foarte implicat pe această temă importantă pentru România, pentru a combate sărăcia energetică”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis pe Facebook, postat nu cu mult timp în urmă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504015.04RON
1 ETH = 15598.73RON
1 LTC = 565.50RON
1 XRP = 15.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel