"A fost finalizată etapa de reevaluare pentru primul ciclu de finanțare, etapă necesară după ce am suplimentat bugetul prin legea 12/2022. Am încredere că în următoarele zile, după ce se vor depune contestațiile, se vor semna contractele de finanțare. Întreprinderile mici și mijlocii și domeniului HORECA vor primi bani pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a stațiilor de reîncărcare de minim 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare "ELECTRIC UP". Este un program prin care ne-am propus să susținem antreprenorii, pentru a avea consum optim de energie!
ATENȚIE !!! Termenul de depunere a contestației este de 5 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei autorității, conform art. 16 din Ghid. În urma etapei de contestații, lista aplicanților ADMIȘI, respectiv RESPINȘI va fimodificată", informează ministrul Energiei, Virgil Popescu.
LISTA poate fi consultată aici.
Citeşte şi: Virgil Popescu: Piaţa de electricitate trebuie total regândită
Piaţa de energie electrică din România trebuie regândită total, iar energia să meargă de la producători direct la furnizori şi consumatori industriali, fără a mai trece prin mâinile traderilor, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de profil.
"La energie electrică este nevoie de o restructurare a pieţei şi ANRE are rolul important să regândească piaţa. Trebuie ca energia producătorilor să meargă direct la furnizori şi la consumatorii industriali, iar rolul traderilor trebuie mai bine definit. Preţul pe piaţa spot este mult mai mare, ceea ce arată că cineva speculează şi nu avem o piaţă a contractelor bilaterale. Verigile ar trebui să fie cât mai mici, iar energia să nu mai treacă prin diverse mâini", a spus ministrul, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.
Întrebat de ce autorităţile nu au plafonat preţul energiei la producători, el a răspuns că intervenţia în piaţă se poate face doar la clientul final, conform legislaţiei europene.
"În plus, ca să faci acest lucru trebuie să ai energie disponibilă, iar energia la noi era deja vândută. În acest fel, producătorii au câştigat mai mult, dar au şi dat mai mult la bugetul de stat, ca noi să putem finanţa schema de sprijin pentru consumatori. Pe principiul acesta s-a mers", a explicat Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.