Șeful Consiliului Fiscal: Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii

DCBusiness Team |
Data publicării:

România ar trebui să se gândească la impozitarea muncii, dar problemele cele mai mari le avem la CAS, cu o cotă foarte mare aplicată la salarii în timp ce pentru alte venituri se face impozitare la nivelul salariului minim, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. 

"Trebuie să ne gândim la impozitarea muncii într-adevăr, dar cred că problemele cele mai mari le avem la CAS, dacă mă întrebaţi pe mine. Adică avem o cotă foarte mare de CAS (contribuţia de asigurări sociale, n.r.) pentru salarii în timp ce pentru alte forme de venit e pur şi simplu nimic, impozitare la nivelul salariului minim", a declarat Ionuţ Dumitru, întrebat despre declaraţiile economistului-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Hans Timmer, pe tema impozitării în România, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte o eventuală regândire a cotei unice de impozitare, Ionuţ Dumitru a spus că nu doreşte să comenteze pentru că este o chestiune ideologică. 

"Cred că înainte de a ne la gândi la cotă unică sau impozitare progresivă trebuie să ne gândim la sistemul acesta de asigurări sociale dacă este bine aşezat. În mod cert nu", a menţionat Ionuţ Dumitru. 

Hans Timmer, economist-şef al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, a declarat, vineri, că Guvernul ar trebui să regândească întregul sistem de protecţie socială din România, întrucât tinerii nu găsesc nicio formă de protecţie în mecanismul actual, iar autorităţile să ia în calcul inclusiv renunţarea la cota unică în favoarea unui impozit progresiv. 

"Sfatul nostru ar fi să regândiţi tot sistemul de taxare a pieţei muncii, în coordonare cu alte state din regiune, nu doar să faceţi mici schimbări. Nu vă putem spune noi care este soluţia, dar trebuie să analizaţi totul, inclusiv cota unică şi dacă ar fi bine să implementaţi un sistem de taxare progresivă, adică cei care un venit mai mare să plătească mai mult", a susţinut Timmer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 388933.33RON
1 ETH = 8630.74RON
1 LTC = 381.51RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel