Efectul pestei porcine asupra turismului

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Apariţia pestei porcine a creat o isterie în România, dar şi în afara graniţelor, iar agenţiile de turism din Spania au ajuns să recomande clienţilor să evite călătoriile în România din această cauză, a declarat, miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Romania (LAPAR), într-o conferinţă de presă. 

Apariţia pestei porcine a creat o isterie în România, dar şi în afara graniţelor, iar agenţiile de turism din Spania au ajuns să recomande clienţilor să evite călătoriile în România din această cauză, a declarat, miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Romania (LAPAR), într-o conferinţă de presă. 

"Peste porcină a fost gestionată foarte prost de către autorităţi. S-a creat un circ. Am fost recent la Barcelona şi vă spun că agenţiile de turism din Spania au trimis notificări celor care aveau bilete pentru România dacă doresc altă destinaţie, că în România este pestă", a precizat Baciu. 

Potrivit acestuia, reprezentanţii ANSVSA au făcut foarte mult rău anunţând şi iscând această isterie în presă. 

"Virusul moare de la sine în 7-10 zile, dar poate rezista trei ani în congelator. De teamă că îşi pierd porcii, în această isterie, mulţi au tăiat porcii şi l-au băgat în congelator. Deci, în loc să lăsăm virusul să moară singur, noi îl congelăm pentru următorii ani. În plus, de frică, micii crescători au dus porcii în alte localităţi, răspândind astfel şi mai mult virusul", a arătat Baciu. 

El a mai spus că autorităţile au în vedere iniţierea unei legi care să interzică creşterea porcilor în coteţe, însă ar fi foarte greu de aplicat o astfel de prevedere, în condiţiile în care, pentru români, este tradiţională creşterea porcului în gospodării şi sacrificarea de Crăciun. 

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în prezent în 227 de localităţi din 13 judeţe, cu un număr de 927 de focare (dintre care 11 în exploataţii comerciale) şi 62 de cazuri la mistreţi, în total fiind eliminaţi 311.869 de porci afectaţi de boală, informează, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. 

Conform sursei citate, au fost stinse până la această dată 5 focare în judeţul Satu Mare, unde nu a mai fost înregistrat vreun focar nou din data de 31 august 2018. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 388486.96RON
1 ETH = 8606.09RON
1 LTC = 378.29RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel