Comparativ cu un an în urmă (faţă de luna aprilie 2019), numărul deceselor înregistrate în luna aprilie 2020 a fost mai mare, iar numărul deceselor copiilor sub un an a scăzut, iar căsătoriile au reprezentat o treime din numărul celor din luna martie, în timp ce divorţurile au reprezentat trei sferturi din numărul de divorţuri înregistrate în luna martie 2020, situație cauzată, în principal, de criza sanitară.
În luna aprilie 2020 s-a înregistrat naşterea a 12.098 copii, cu 241 mai mulţi copii decât în luna martie 2020.
Numărul deceselor înregistrate în luna aprilie 2020 a fost de 21.812, cu 779 decese mai puţine decât în luna martie 2020, iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna aprilie 2020, a fost de 94 copii, în creştere cu 11 decese sub 1 an faţă de luna martie 2020.
În luna aprilie, două treimi din totalul numărului de decese s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani: 9165 decese reprezentând 42,0% din total s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5324 decese reprezentând 24,4% au revenit celor de 70-79 ani şi 4194 decese (19,2%) persoanelor în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 de ani (48 decese), 20-29 ani (85 decese) și 0-4 ani (115 decese).
Sporul natural s-a menţinut negativ în luna aprilie 2020, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 9.714 persoane.
În luna aprilie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 1409 căsătorii, cu 2644 mai puţine decât în luna martie.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1381 în luna aprilie, cu 508 mai puţine decât în luna martie 2020.
Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna aprilie 2020 a fost mai mic cu 3.490 comparativ cu aceeaşi lună din 2019.
Numărul persoanelor care au decedat în luna aprilie 2020 a fost cu 474 mai mare faţă de luna aprilie 2019.
Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie 2020 (-9714 persoane), cât și în luna aprilie 2019 (-5750 persoane).
Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 9 mai mic în luna aprilie 2020, decât cel înregistrat în luna aprilie 2019.
În luna aprilie 2020, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.683 persoane, iar în mediul rural decesul a 11.129 persoane. Faţă de aceeaşi lună din anul 2019, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 594 persoane în mediul urban, iar în mediul rural s-a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna aprilie din anul precedent (mai puţin cu 120 persoane).
Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2020, cu 4061 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna aprilie 2020 s-au pronunţat cu 1305 divorţuri mai puţine decât în luna aprilie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.