Efectele pandemiei în România. Discriminări majore în rândul copiilor

Matei Ion |
Data publicării:
Copii din românia din mediul rural sunt cei mai expuși / Foto: Oana Pavelescu
Copii din românia din mediul rural sunt cei mai expuși / Foto: Oana Pavelescu

Un studiu realizat de World Vision România arată că pandemia a afectat multe familii care nu reușesc să cumpere alimentele necesare. Cei mai afectați sunt copiii din mediul rural. Ei mănâncă mai puțin, mai rar, consumă alimente mai ieftine și învață în condiții mai dificile decât copiii din oraș.

Pandemia a afectat grav situația materială a familiilor care trăiesc în comunitățile vulnerabile din mediul rural. 60% dintre părinți nu au lucrat în perioada pandemiei, iar 19% și-au văzut veniturile diminuate ca urmare a concedierii, a șomajului tehnic și a imposibilității de a lucra cu ziua. Iar prețul îl plătesc mai ales copiii, susțin realizatorii studiului.

Un copil din zece de la țară adoarme flămând, uneori sau întotdeauna. Chiar și înainte de 2020, potrivit datelor colectate de World Vision, în peste 11% dintre gospodăriile de la țară copiii mâncau numai două mese pe zi. La nivelul întregului rural, proporția acestora a crescut de la 5% în 2016 la 9% în 2018, ajungând la 11% în 2020. Această pondere urcă la 30% în cazul familiilor nevoiașe.

ONU a raportat o nouă LOVITURĂ dată de PANDEMIE

Circa trei sferturi dintre familiile din mediul rural cumpără alimente mai ieftine, mai puține sau amândouă la un loc. Din ce în ce mai mulți copii de la țară mănâncă mai puțin. În 2016, 66% dintre familii limitau cantitățile de alimente achiziționate, iar în 2019, ponderea lor urca la 74%. Aproape jumătate (46%) dintre familiile de la țară cumpără alimente pe datorie sau pe credit.

Copiii din mediul rural trebuie să muncească mai mult decât colegii lor de la oraș ca să țină pasul cu școala. Trecerea orelor în online a atras după sine pierderi mari de învățare. Cei fără posibilități materiale, fără acces la internet, echipamente și programe de educație remedială, fără profesori calificați în metodologia predării digitale au fost cel mai afectați. 40% dintre elevii din mediile cele mai defavorizate nu au făcut deloc școală online și au pierdut până în prezent circa 24 de săptămâni de școală, aproape două treimi de semestru.

De aceea, World Vision România anunță că lansează campania „Porția de bunătate”, în care toți cei care vor să facă o faptă bună cadou pot să doneze pentru copii prin SMS sau pe site-ul Fundaţiei. Aceste donații se vor transforma în mese calde și ore de ajutor la teme printr-un program de educație remedială, după un an în care foarte mulţi copii nu au avut acces la educație, iar situaţia familiilor din mediul rural este critică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468007.72RON
1 ETH = 15992.86RON
1 LTC = 430.77RON
1 XRP = 6.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel