Efectele alegerilor din SUA asupra pieţelor bursiere - Analiză

DCBusiness Team |
Data publicării:
Fotografie de la Aaron Kittredge: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/129112/
Fotografie de la Aaron Kittredge: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/129112/

Alegerile din SUA pot afecta anumite sectoare în diferite moduri, explică analistul eToro, Bogdan Maioreanu, într-un articol pe care îl puteţi citi în rândurile de mai jos.

Cu doar o săptămână înainte de alegerile din SUA (din 5 noiembrie), investitorii se întreabă cum vor afecta politicile câștigătorilor piața bursieră și diferite sectoare industriale sau chiar companii. Până în prezent, statisticile arată că, indiferent de câștigător, piața bursieră a oferit în general perspective bune pentru investitori, dar au existat și câteva excepții notabile.

Un studiu arată că 13 din ultimii 15 președinți americani au avut în timpul președinției lor  randamente totale anuale ale indicelui S&P 500 cuprinse între 10% și 17%. Sub șapte din ultimii nouă președinți, S&P 500 a înregistrat randamente anuale cuprinse între 14% și 17%. De fapt, din 1933 până în prezent, doar doi președinți au avut randamente anuale medii negative în timpul mandatelor lor, Nixon (-1%) și George W Bush (-4%). Ambii au traversat câte o criză profundă, șocul petrolier din 1973 și, respectiv, începutul crizei financiare globale.

 

În timp ce piața bursieră în ansamblu poate evolua într-o anumită direcție, este posibil ca anumite companii sau sectoare să fie afectate în mod disproporționat de câștigarea alegerilor de către un partid sau celălalt. Anul acesta, principala diferență dintre impactul potențial al celor două partide asupra piețelor financiare pare să se regăsească în programele lor fiscale. Republicanii urmăresc să reducă impozitele pentru consumatori și companii pentru a stimula economia. Pe de altă parte,  Donald Trump a promis introducerea unui tarif vamal de 60% pentru toate importurile din China.

Democrații urmăresc să crească semnificativ impozitele pentru cei mai bogați americani pentru a reduce diferența de venituri dintre bogați și săraci. Printre sectoarele care se preconizează că vor resimți cel mai puternic impact - fie că vor fi stimulate de reducerile fiscale, fie că vor fi afectate de creșterile de taxe - se numără bunurile de lux, comunicațiile, inclusiv companiile de telefonie, precum și serviciile financiare, inclusiv băncile mari.

 

Alte sectoare adesea menționate în legătură cu politicile guvernamentale diferite sunt apărarea, asistența medicală și energia. În cazul în care Trump va ieși învingător, se anticipează un buget mai mare pentru apărare, așa cum a fost cazul în timpul primului său mandat. Furnizori precum GE Aerospace, RTX și Palantir ar putea beneficia de acest lucru. Cu Kamala Harris ca președinte, accentul s-ar muta probabil pe sistemul medical, ceea ce ar putea favoriza companii precum UnitedHealth, cel mai mare asigurător privat de sănătate din țară.

În ceea ce privește energia, diferențele sunt clare: republicanii favorizează combustibilii fosili, în timp ce democrații preferă energia regenerabilă. Impactul asupra prețurilor acțiunilor este mai puțin direct. În timpul primului mandat al lui Trump, investitorii au pariat pe companii precum Exxon Mobil și Chevron, dar după patru ani, sectorul petrolier de pe bursă se înjumătățise din cauza scăderii dramatice a prețurilor petrolului. Când democratul Joe Biden a preluat mandatul de președinte, acțiunile din zona energiei alternative au fost cumpărate rapid, dar, în timp, majoritatea ambițiilor companiilor respective s-au dovedit neprofitabile. În plus, o companie precum First Solar ar putea beneficia de eforturile lui Trump de a crește producția industrială pe teritoriul SUA prin creșterea semnificativă a tarifelor de import.

 

Există însă și unele similitudini între planurile economice ale celor două partide. Printre sectoarele susceptibile de a primi sprijin bipartizan se numără infrastructura și tehnologia. O mare parte din infrastructura SUA trebuia înlocuită de mult timp. În sectorul tehnologic, atât republicanii, cât și democrații vor face tot ce le stă în putință pentru a menține și extinde avansul pe care SUA îl are față de China. De asemenea, ambele partide vor trebui să rezolve problemele bugetare și să abordeze creșterea galopantă a datoriei naționale. Până în prezent, 9% din bugetul SUA acoperă doar dobânda. De asemenea, vor trebui să găsească soluții pentru a rezolva deficitul cronic de lucrători de pe piața muncii din Statele Unite.

În timp ce întreaga planetă urmărește acest eveniment politic important, majoritatea investitorilor își arată încrederea în reziliența pieței bursiere din SUA. Potrivit celui mai recent sondaj eToro Retail Investors Beat, înaintea alegerilor din SUA, 52% dintre investitorii globali nu și-au schimbat structura portofoliului și nici nu intenționează să o facă, iar 14% au declarat că iau în considerare schimbarea acestuia, dar numai după ce vor vedea rezultatul real. Dar, indiferent de rezultat, alegerile aduc incertitudine pe piețe, iar investitorii ar trebui să se pregătească pentru o anumită volatilitate.


_

 

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi .la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454628.50RON
1 ETH = 16226.74RON
1 LTC = 480.74RON
1 XRP = 10.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel