Șefa FMI: Tendința economiei globale, similară cu cea din 1920

Matei Ion |
Data publicării:

Kristalina Georgieva, directorul FMI, a avertizat vineri că economia globală se află pe o tendință similară cu cea din anii 1920, tendință ce a culminat în Marea criză economică din 1929 din cauza inegalităților și instabilității piețelor financiare, transmite site-ul publicației The Guardian.

Într-un discurs la Institutul Peterson din Washington, Georgieva a afirmat că noi cercetări ale Fondului Monetar Internațional (FMI) ce compară evoluțiile actuale ale economiei globale cu evoluțiile din anii 1920 au relevat faptul că tendințele sunt similare.

Deși inegalitățile economice dintre țări s-au redus în ultimii 20 de ani, acestea s-au accentuat în interiorul țărilor, a spus ea, oferind ca exemplu Marea Britanie, unde cei mai bogați 10% din membrii societății dețin o avuție echivalentă cu cea controlată de 50% din populație ce se află la baza piramidei.

Situația este similară la nivelul membrilor Organizației pentru Cooperare Economică (OECD), unde discrepanțele între venituri și avuție au atins sau sunt în preajma unui nivel record, a declarat șefa FMI.

"În anumite privințe, aceste tendințe îngrijorătoare sunt reminiscente debutului de secol 20, când forțele gemene ale tehnologiei și integrării economice au dus la prima epocă de aur, furtunoșii ani '20 (eng. Roaring Twenties – n.red.), iar, în cele din urmă, la dezastru financiar", a spus Georgieva, făcând referire la Marea criză economică din 1929, al cărei semnalizator și catalizator a fost prăbușirea piețelor financiare americane și britanice.

Lumea traversează al patrulea val de acumulare de datorie

"Dacă acționăm și mai ales dacă acționăm împreună putem să evităm repetarea greșelilor din anii 1920 în anii 2020", a spus Kristalina Georgieva.

Ea a avertizat că noi probleme cum ar fi schimbările climatice și protecționismul comercial înseamnă că următorii 10 ani vor fi cel mai probabil caracterizați de tensiuni sociale și volatilitate în piețele financiare.

“Dacă ar fi să identific o temă pentru începutul noului deceniu, aceata ar fi multiplicarea incertitudinilor”, a mai spus șefa FMI, avertizând de asemenea împotriva exceselor care au dus la criza financiară globală din 2008.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378662.32RON
1 ETH = 8318.83RON
1 LTC = 390.00RON
1 XRP = 9.58RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel