Ședință de Guvern - ar putea fi aprobat proiectul de Buget 2019

DCBusiness Team |
Data publicării:
Sedinta de Guvern
Sedinta de Guvern

Guvernul se reuneşte vineri în şedinţa săptămânală, pe ordinea de zi figurând mai multe proiecte de hotărâri şi memorandumuri. 

Este de aşteptat ca Executivul să aprobe vineri şi proiectul bugetului de stat pe anul 2019, aşa cum au anunţat deja atât premierul Viorica Dăncilă, cât şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat joi că bugetul de stat pe 2019 va fi prezentat şi adoptat vineri de Guvern, iar ulterior trimis către Parlament, adăugând că proiectul prevede o creştere "foarte importantă" în domeniile investiţii, sănătate şi educaţie. 

"Eu vă spun că o să aveţi mâine un buget în Guvern prezentat, discutat, adoptat, trimis la Parlament. După aceea, ţine de Parlament cât de repede va adopta acest buget, care are o creştere foarte importantă pe investiţii, sănătate şi educaţie", a declarat Teodorovici. 

Pe ordinea de zi făcută publică joi pe site-ul Guvernului nu figurează însă proiectul bugetului pe 2019. 

Potrivit agendei transmise AGERPRES de Executiv, Guvernul ar putea aproba în şedinţa de vineri un proiect de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, dar şi un proiect pentru completarea OUG 179/2002 privind demilitarizarea unităţilor aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi a structurilor subordonate acestuia. 

Citește și: Buget 2019 Promisiunea lui Teodorovici: Astăzi se va întâmpla

Agenda şedinţei de Guvern mai cuprinde şi proiectul de hotărâre vizând aprobarea amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi BDCE pentru finanţarea proiectului privind finalizarea construcţiei, renovarea sau reabilitarea clădirilor culturale de interes public din ţara noastră. 

Executivul ar putea aproba şi normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România. 

Pe agendă mai figurează şi proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 500/2017 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 364776.82RON
1 ETH = 6993.06RON
1 LTC = 341.56RON
1 XRP = 9.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel