Economia Spaniei frânează. Prognoza de creștere, revizuită

Mara Ivan |
Data publicării:
S-au redus investițiile
S-au redus investițiile

Banca Centrală a Spaniei a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei în 2019, 2020 şi 2021, pe fondul reducerii investiţiilor şi a consumului privat, iar expansiunea va încetini în trimestrul trei din acest an la 0,4%, de la 0,5% în precedentele trei luni, transmit agențiile de presă.

În prognoza publicată marţi de Banca Centrală a Spaniei pentru perioada 2019-2021 se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra anul acesta o creştere de 2%, faţă de un avans de 2,4% previzionat în iunie, şi în scădere faţă de expansiunea de anul trecut, de 2,4%. De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să crească cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, comparativ cu estimarea precedentă de 1,9% şi, respectiv, 1,7%.

Printre riscurile cheie la adresa perspectivelor economice, Banca Centrală a Spaniei citează încetinirea din Europa, incertitudinile provocate de Brexit şi tensiunile comerciale dinte SUA şi China. De asemenea, instituţia atrage atenţia asupra turbulenţelor politice din Spania care au dus la alegeri anticipate.

În pofida reducerii prognozei de creştere pentru perioada 2019-2021, evoluţia economiei spaniole este mai bună decât a altor ţări importante din zona euro. Germania este aproape de recesiune, economia Franţei a încetinit iar PIB-ul Italiei a încetinit.

Citește și Băncile au făcut anunțul. Concedieri masive în perioada următoare

Rata şomajului în Spania a scăzut la 14% dar viitoarele progrese vor fi lente, avertizează economiştii. Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă ca până la finalul lui 2021 rata şomajului să scadă la 13%. Economia spaniolă a înregistrat în 2018 al cincilea an de expansiune, rezistând şocurilor externe şi turbulenţelor politice şi determinând cele trei mari agenţii de evaluare financiară să îmbunătăţească ratingul suveran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372937.20RON
1 ETH = 7080.64RON
1 LTC = 334.34RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel