Estimările revizuite ale institutelor economice, care se vor regăsi şi în noile prognoze de creştere ale Guvernului de la Berlin, reflectă îngrijorările potrivit cărora o încetinire în Germania, provocată de o recesiune în sectorul manufacturier dependent de exporturi, ar putea afecta întreaga economie a zonei euro.
Potrivit surselor citate de Reuters, cele cinci institute economice, Ifo (München), DIW (Berlin), IfW, IWH (Halle) şi RWI (Essen) estimează că în acest an Produsul Intern Brut al Germaniei va înregistra o creştere de 0,5%, urmat de un avans de 1,1% în 2020. Comparativ, în luna aprilie a acestui an aceleaşi institute mizau pe o creştere de 0,8% în 2019 şi un avans de 1,8% în 2020.
Citește și O companie germană de stat a cumpărat mii de apartamente în Berlin
Noile estimări ale institutelor ar urma să fie anunţate miercuri în mod oficial.
Potrivit Eurostat, Germania a fost principalul partener comercial al României, în 2017, în condiţiile în care 20% din exporturile şi importurile de bunuri ale României au avut ca destinaţie sau au venit din prima economie europeană. La nivelul UE, Germania a fost principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una din primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.