Economiști: SUA ținta altei nenorociri. Ar putea deveni veșnic

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Numărul șomerilor în Spania a crescut cu 1,31%
Numărul șomerilor în Spania a crescut cu 1,31%

Actuala rată a șomajului din Statele Unite s-ar putea menține pentru mult timp de acum înainte, devenind, oarecum, ”veșnică”, este concluzia la care au ajuns economiștii agenției Bloomberg Olivia Rockeman și Jill Ward. Argumentându-și punctul de vedere, ei au evocat drept cauză ”șocul redistribuirii forței de muncă”, fenomen care apare atunci când într-un domeniu se creează noi locuri de muncă, în timp ce în alte numărul acestora se reduce.

Aparent, situația nu ar trebui să îngrijoreze, problema este însă că noile locuri de muncă se creează într-un ritm mai lent decât se reduc cele vechi. Autorii analizei consideră că șomajul nu va putea coborât de la actualii indici extrem de ridicați nici chiar pe seama programelor de stimulare monetară și fiscală, cu ajutoare și facilități de creditare acordate întreprinderilor și cetățenilor.

Pe termen mediu, aceste eforturi, cu adevărat colosale, ar putea redresa piața muncii a Statelor Unite, dar la un moment dat efectul tuturor stimulentelor se va reduce la zero, cred economiștii de la Bloomberg Economics. În ultimul timp se înregistrează tot mai puține cereri de șomaj comparativ cu nivelul record din primăvara acestui an. 

Ceea ce nu înseamnă că valul de concedieri a luat sfârșit. Dimpotrivă, acum vor fi afectate angajații cu funcții înalte, care dețin conturi de economii și nu au nevoie de ajutor de șomaj. Acest lucru se întâmplă pe fondul redeschiderii multor companii și a unor întregi domenii de activitate. Potrivit datelor statistice, la sfârșitul lunii mai, 40 de milioane de americani își pierduseră locurilor de muncă, numai în aprilie fiind închise 20,5 milioane joburi, ca efect al măsurilor de carantină impuse de răspândirea noului coronavirus. 

Citește și Donald Trump: Punem capăt erei războaielor nesfârşite

”Șocul redistribuirii a devenit cauza a aproape 30% dintre totalul concedierile din ultimele luni”, au calculat experții Bloomberg. ”Alte 50% au fost consecința blocării economiei. În alte 20% dintre cazuri a fost vorba de atracția ajutoarelor de șomaj consistente, la care beneficiarii lor nu vor să renunțe”, afirmă autorii studiului. 

În opinia lor, singura soluție în situația creată este identificarea de către administrația americană a unei noi abordări, mai flexibile, a programelor de susținere a economiei și care trebuie să se concentreze pe stimularea numai a companiilor care, în condiții de normalitate, au prezentat rezultate financiare bune. Celelalte firme, aflate mereu pe muchie de cuțit, incapabile să-și reorganizeze businessul, nu ar trebui să mizeze pe ajutorul statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470969.01RON
1 ETH = 16000.59RON
1 LTC = 453.02RON
1 XRP = 7.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel