Ecomonia mondială încetinește mai repede decât s-a crezut

DCBusiness Team |
Data publicării:
Fondul Mpnetar International nu mai crede în minuni
Fondul Mpnetar International nu mai crede în minuni

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni că a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2019 şi 2020, ţinând cont de persistenţa tensiunilor comerciale şi de creşterea riscurilor politice, transmite AFP.

În ceea ce constituie a doua retrogradare a estimărilor anunţată de FMI în ultimele trei luni, instituţia financiară internaţională avertizează că o încetinire peste aşteptări a economiei chineze şi un posibil Brexit fără un acord constituie principalele riscuri la adresa estimărilor sale, adăugând că acestea ar putea agrava turbulenţele de pe pieţele financiare.

Dacă în luna octombrie a anului trecut, în raportul "World Economic Outlook", FMI prognoza că în 2019 economia mondială va înregistra o creştere de 3,7%, în update-ul publicat luni la Forumul Economic Mondial de la Davos FMI a anunţat că mizează pe un avans de 3,5% în acest an. De asemenea, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit, în scădere, şi estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2020, până la 3,6%, cu 0,1 puncte procentuale sub estimările din luna octombrie.

FMI este mult mai pesimist

Chiar dacă a menţinut estimările pentru primele două puteri economice ale lumii, SUA şi China, şi în plus şi-a revizuit în sus estimările privind Japonia, FMI este mult mai pesimist când vine vorba de zona euro, în cazul căreia mizează pe o creştere de 1,6% în acest an, faţă de 1,9% cât preconiza în octombrie.

Citește și Avertismentul FMI pentru România: Se va reduce creditarea

În Europa, cel mai mult au fost revizuite în scădere prognozele privind creşterea economiei germane, pentru care FMI mizează în prezent pe un avans de 1,3%, cu 0,6 puncte procentuale mai puţin decât în octombrie, precum şi prognozele referitoare la Italia, revizuite cu 0,4 puncte procentuale până la un avans de 0,6%, şi Franţa, cu 0,1 puncte procentuale până la un avans de 1,5%. În cazul primei puteri economice a Europei, FMI se aşteaptă la o producţie industrială mai slabă în sectorul auto, în timp ce în cazul Italiei revizuirea vine pe fondul unei cereri interne mai slabe combinată cu o creştere a costurilor cu împrumuturile, iar în cazul Franţei ca urmare a impactului negativ al protestelor vestelor galbene care durează de mai multe luni.

Fără referire la România

În update-ul publicat luni, FMI nu face nicio referire la România dar subliniază că ritmul de creştere în Europa emergentă şi în curs de dezvoltare (unde este inclusă şi România) ar urma să încetinească în 2019 mai mult decât se anticipa anterior, până la 0,7% în 2019 de la un avans de 3,8% în 2018, pentru a-şi reveni în 2020 la un avans de 2,4%. "Aceste revizuiri (cu 1,3 puncte procentuale pentru 2019 şi cu 0,4 puncte procentuale în 2020) se datorează în mare parte unei contracţii semnificative în 2019 şi a unei uşoare reveniri în 2020 a economiei Turciei, din cauza înăspririi politicii monetare şi a ajustării la condiţiile mai restrictive de finanţare externă", subliniază FMI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499333.22RON
1 ETH = 15547.00RON
1 LTC = 608.26RON
1 XRP = 14.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel