Ea a fost o revoluționară, iar el un rege iubitor

Dana Mihai |
Data publicării:
 Mohammed al VI-lea al Marocului și Prințesa
Mohammed al VI-lea al Marocului și Prințesa

Prințesa Lalla Salma a Marocului s-a născut în Fes, Maroc, la data de 10 mai 1978. Părinții ei erau profesorul El Haj Abdelhamid Bennani și Naima Bensouda.

A rămas fără mama la vârsta de 3 ani și a fost crescută împreună cu sora ei de bunica lor. A absolvit Institutul Național de Informatică și Analiză a sistemelor cu specializarea în informatică.

S-a cunoscut cu soțul ei, regele Mohammed al VI-lea al Marocului în 1999, cu puțin timp înainte de moartea regelui Hassan al II-lea. Relația lor a suprins mulți oameni din întreagă lume pentru că pentru prima dată în istoria marocană, numele soției regelui a fost facut public. Și-au unit destinele în 2002, iar încă din ziua căsătoriei, Salma a "desființat" un tabu care dura de mai bine de trei secole și jumătate, fiind prezentată supușilor fără văl, cu părul roșcat despletit.

Thailanda și-a încoronat noul rege. Ceremoniile au costat 31,2 milioane $ VIDEO

La scurt timp, soțul sau i-a acordat titlul de "Alteță Regală", care nu mai fusese dat niciodată până atunci vreunei soții de suveran marocan. Prințesa Lalla Salma a profitat de noua sa condiție pentru a impune "mudawana", un nou cod al familiei. Acesta permite femeilor să își aleagă singure soțul și să divorțeze fără să își piardă drepturile asupra copiilor.

Căsătoria lor este considerată una revoluționară în istoria marocană, nu numai pentru că Salma este prima soție a unui rege marocan care a primit titlul de "Alteță regală", dar și pentru că a fost des văzuta în public și fotografiată.

În mai 2003, prințesa Lalla Salma a dat naștere primului copil al cuplului regal, prințul Moulay Hassan.

Prințul Moulay a studiat la prestigioasa școală a Palatului Regal din Rabat, capitala marocană. Acesta apare în mod regulat la toate reuniunile oficiale. Adolescentul este actualul moștenitor aparent la tronul din Maroc, și familia sa deține o avere de 25 miliarde de dolari. Potrivit tradiției, prințul Moulay va primi 2,5 miliarde de dolari și un pachet generos de acțiuni din investițiile de familie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 417923.37RON
1 ETH = 7902.43RON
1 LTC = 379.55RON
1 XRP = 9.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel