E oficial. Noul CONTOR de apartament. Legea a fost promulgată

Simona Haiduc |
Data publicării:
În caz contrar, se aplică amenzi
În caz contrar, se aplică amenzi

A trecut de Parlament, a fost semnat de președintele țării. Odată cu promulgarea legii, intră în vigoare și prevederile acesteia, ce impun, printre altele ca, până la sfârşitul anului 2021, toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică să fie dotate cu contoare pentru căldură. În caz contrar, se dau amenzi.

Concret, proiectul prevede că „în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”.

Totuşi, dacă folosirea contoarelor individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere financiar, documentul prevede obligativitatea montării repartitoarelor individuale de costuri „pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit”.

Practic, vizate sunt doar spaţiile racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, nu şi cele încălzite cu ajutorul centralelor de apartament, de exemplu.

Același proiect de lege prevede introducerea unei amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru proprietarii care nu vor respecta termenul-limită.

Citește și Viața la bloc. Aceste balcoane intră în LEGALITATE

„Constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri”, după cum scrie în document, însă această prevedere va figura nu în Legea nr. 121/2014, ci în Legea nr. 325/2006.

Montarea contoarelor sau, după caz, a repartitoarelor va fi obligatorie indiferent că este vorba de apartamente de locuit sau spaţii cu altă destinaţie (de exemplu, sediu de firmă sau magazin).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.8074
Diferența -0.0164
Zi precendentă 4.8238
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.8074 RON
GBP flag1 GBP = 5.8878 RON
CHF flag1 CHF = 5.2778 RON
AUD flag1 AUD = 2.9923 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3305 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4215 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 420.3419 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506680.01RON
1 ETH = 15913.60RON
1 LTC = 559.82RON
1 XRP = 15.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16926.620.08%
BET-BK3182.560.01%
BET-EF919.540.19%
BET-FI62765.59-0.36%
BET-NG1226.080.01%
BET-TR37326.020.08%
BET-TRN36280.830.08%
BET-XT1461.300.01%
BET-XT-TR3167.730.01%
BET-XT-TRN3085.570.01%
BETAeRO883.780.92%
BETPlus2500.610.08%
RTL37701.320.13%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel