E oficial: Decizie pentru ca românii să nu fie păcăliţi cu produse al căror gramaj a fost scăzut

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Supermarket
Supermarket

A fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin al preşedintelui ANPC privind informarea consumatorilor la comercializarea produselor preambalate al căror volum sau a căror greutate a scăzut.

Iată ce prevede documentul: 

Art. 1. — În scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a unei bune funcționări a pieței interne, prin prezentul ordin sunt reglementate aspecte referitoare la protejarea directă și indirectă a consumatorilor împotriva unor disfuncționalități ale pieței cu repercusiuni asupra acestora, prin informarea cu privire la anumite practici comerciale care presupun reducerea volumului sau greutății unui produs în condițiile menținerii aceluiași preț.

Art. 2. — Prezentul ordin stabilește obligația operatorilor economici care comercializează la raft produse destinate consumului în spații de vânzare de a informa consumatorii complet, corect și precis cu privire la modificarea cantităților de produs prin reducerea volumului sau greutății acestora, având prezentarea, ambalajul, forma, dar fără a se limita la acestea, identice, în condițiile menținerii aceluiași preț. Prezentul ordin
nu se aplică vânzărilor la distanță.

Art. 3. — Operatorii economici se asigură de existența prețului pe unitatea de referință la locul de comercializare la care aplică modificarea volumului sau a greutății produsului.

Art. 4. — (1) Atunci când operatorul economic oferă spre vânzare un produs preambalat a cărui volum sau a cărui greutate a fost redusă, acesta are obligația informării consumatorilor cu privire la faptul că produsul a fost modificat sub aspectul volumului sau greutății chiar în condițiile existenței aceluiași preț de vânzare.

(2) Informarea va fi făcută în același câmp vizual într-o formă vizibilă și lizibilă prin folosirea de către operatorii economici a mesajului din placheta prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(3) Obligația de informare prevăzută la art. 2 se aplică pe o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data punerii în vânzare, la raft, a produsului cu volum sau greutate redusă.

Art. 5. — Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prezentul ordin a fost adoptat cu respectarea procedurii de notificare prevăzute de Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății
informaționale, transpusă în legislația română prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471176.40RON
1 ETH = 15979.20RON
1 LTC = 478.42RON
1 XRP = 7.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel