După şocul resimţit luni, Bursa de Valori Bucureşti a revenit, marţi, pe creştere

DCBusiness Team |
Data publicării:
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Bursa de la București / FOTO: Facebook

Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere în şedinţa de marţi, 6 august.

Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere în şedinţa de marţi, după scăderile de peste 3% consemnate luni, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 105,8 milioane de lei (21,3 milioane euro).

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a înregistrat o apreciere de 0,65%, până la 17.872,67 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis cu un avans de 0,69%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,52%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 0,8%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,65%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în urcare cu 0,79%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o apreciere de 2,10%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale OMV Petrom, cu tranzacţii de 29,2 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania - 15,5 milioane de lei şi ale Hidroelectrica - 10,3 milioane de lei.

Cele mai importante aprecieri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+7,21%), Sinteza (+7,2%) şi Bittnet (+5,95%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Compa (-4,15%), Electrocontact (-3,13%) şi Alumil Rom Industry (-2,56%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7679
Diferența 0.0319
Zi precendentă 4.736
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7679 RON
GBP flag1 GBP = 5.9347 RON
CHF flag1 CHF = 5.2655 RON
AUD flag1 AUD = 2.9823 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3106 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4229 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 420.4739 RON
Monede Crypto
1 BTC = 487327.54RON
1 ETH = 14900.02RON
1 LTC = 540.73RON
1 XRP = 14.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17030.210.31%
BET-BK3204.500.39%
BET-EF925.340.35%
BET-FI63457.390.35%
BET-NG1229.880.50%
BET-TR37554.450.31%
BET-TRN36502.860.31%
BET-XT1470.030.34%
BET-XT-TR3186.660.34%
BET-XT-TRN3104.010.34%
BETAeRO885.10-0.56%
BETPlus2515.540.28%
RTL37926.840.28%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel