"Reţeaua electrică ucraineană funcţionează de aproape două luni fără nicio restricţie de consum şi cu o rezervă de energie" electrică, a spus Galuşcenko într-un comunicat, în care mai precizează că reparaţiile au fost un succes.
Exportul surplusului de energie electrică ar oferi resurse financiare suplimentare pentru reconstrucţia infrastructurii energetice distruse şi deteriorate, a adăugat ministrul ucrainean.
S-a convenit un export de maximum 400 de megawaţi către reţeaua energetică europeană. Ucraina a fost conectată la reţea cu puţin timp înainte de începerea războiului. Cu toate acestea, cantitatea reală de energie electrică exportată va depinde de nevoile consumatorilor ucraineni, a spus Galuşcenko, adăugând că,"în mod incontestabil", prioritatea rămâne piaţa internă a consumatorilor de energie electrică.
În pofida invaziei ruse declanşate în urmă cu mai bine de 13 luni, Ucraina a continuat să exporte energie electrică către Republica Moldova şi Uniunea Europeană din iunie până în octombrie, moment în care au început atacurile ţintite ale Rusiei asupra aprovizionării cu energie a Ucrainei.
În 2022, producţia de energie electrică în Ucraina a scăzut cu peste 27% din cauza războiului.
Cea mai mare centrală nucleară din Europa, cea de la Zaporojie, care se află sub controlul Rusiei din luna martie, a fost închisă în luna septembrie.
Citește și Probleme cu cardurile de energie. Intervenţie în Parlament
Citește și Dumitru Chisăliță explică de ce și cu cât crește prețul energiei electrice de la 1 aprilie
Citește și Noile prețuri la energie. Zoltan Nagy (ANRE): ”Nu pot să confirm această afirmație”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.