După 15 ani, Bob Iger se retrage de la conducerea Walt Disney

Simona Haiduc |
Data publicării:
O shimbare considerată necesară
O shimbare considerată necesară

Walt Disney a anunțat înlocuirea cu efect imediat a directorului său general, funcție ocupată, din 2005, de Robert Iger. Succesorul său, Bob Chapek, va deveni al șaptelea DG al întreprinderii în cei peste 100 de ani de existență a acesteia.

Bob Iger va rămâne președinte și va superviza activitățile de creație ale gigantului media și de divertisment până la expirarea mandatului, la 31 decembrie 2021.

Până acum, Bob Chapek a condus divizia Parks, Experiences and Products, creată în 2018, după ce a gestionat afacerile parcurilor Disney. ”Cred că este momentul potrivit pentru o preda ștafeta unui nou director general”, a declarat Bob Iger într-un comunicat.

”Am cea mai mare încredere în Bob și sunt nerăbdător să colaborez cu el în următoarele 22 de luni, în timp ce el își va asuma noul rol și va intra profund în activitățile globale cu multiple fațete ale Disney. În ceea ce mă privește, vo continua să mă focalizez pe inițiativele de creație ale companiei noastre”, a adăugat el.

Citește și Cine este omul din spatele succesului Disney

Consiliul de administrație al Walt Disney studiază de mai mulți ani succesiunea lui Iger. Memtrii lui s-au pronunțat în unanimitate pentru această soluție internă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389745.09RON
1 ETH = 8612.16RON
1 LTC = 393.39RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel