Dumitru Chisăliță: Prosumatorii existenți puși la zid de noua modificarea a legislației

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Dumitru Chisăliță
Dumitru Chisăliță

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), atrage atenția într-un comunicat transmis redacției că prosumatorii existenți sunt vizați de noi obligații care le vor face actualele instalații bune de aruncat la gunoi.

Publicitate

Noile obligații prevăzute de lege pentru prosumatorii existenți sunt abuzive și realizate într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să-și vândă produsele. Același aspect îl regăsim și în modificarea legislativă privind centralele pe gaz de apartament, o abordare indirectă de interzicere a folosirii centralelor pe gaz.

AEI se opune categoric acestor construcții și propune soluții echitabile și corecte pentru viitorul energetic al României.

Fără nicio dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc., au fost realizate două modificări legislative în Camera Deputaților, care vor impacta consumatorii casnici și non-casnici din România. Lobbyul pe finalul de activitate al legislativului românesc aduce consumatorii români din nou în situația de a scoate bani din buzunar.

Conform acestor modificări, prosumatorii existenți, care dețin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW și 400 kW, vor fi obligați să-și monteze și instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse. Instalațiile de stocare ale prosumatorilor vor trebui să aibă fiecare putere de cel puțin 30% din puterea instalată a unităților de producție cu care sunt asociate, pentru puteri ale acestora din urmă cuprinse între 3 și 200 kW, și de cel puțin 50%, pentru puteri ale unităților de producție cuprinse între 200 și 400 kW. Termenul de respectare a obligației de montare a instalațiilor de stocare este data de 31 decembrie 2027.

Stocarea parțială a energiei electrice produse de prosumatori este o măsură normală, din considerente de reziliență, siguranță și securitate energetică. Dar asta trebuia să fie făcută de la bun început, astfel încât investiția să fie analizată din punct de vedere economic corect și, mai ales, prosumatorii existenți să nu fie puși în situația aberantă să schimbe (arunce) echipamente funcționale în regim on grid, care abia au fost achiziționate (și nu sunt amortizate) și să facă cheltuieli suplimentare (cu modificarea indicatorilor de fezabilitate de la momentul realizării investiției).

Există prosumatori (centre de plasament, cămine de bătrâni etc.) care au făcut eforturi enorme să-și monteze astfel de echipamente, la limita subzistenței economice, și acum sunt obligați să scoată din buzunar alte mii de euro prin efectul legii pentru a-și schimba o parte din echipamente și a-și monta baterii de stocare.

Dumitru Chisăliță spune: ”Apreciez că această abordare este abuzivă și realizată într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să-și vândă produsele”.

Obligațiile prevăzute de lege pot să fie obligatorii pentru toți prosumatorii care își vor monta sisteme fotovoltaice după aprobarea legii (chiar eliminând pragul de jos al puterii pentru care există această obligație), iar pentru prosumatorii existenți să existe o schemă de sprijin, astfel încât aceștia să atingă nivelul de normalitate pe care legea prosumatorilor trebuia să o prevadă de la bun început.

4o

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469028.05RON
1 ETH = 16425.70RON
1 LTC = 509.23RON
1 XRP = 10.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel