Actualizare: Incendiul izbucnit joi seara la un transformator electric aparţinând de Hidrocentrala Porţile de Fier 1, în localitatea Gura Văii, din judeţul Mehedinţi, a fost lichidat.
Potrivit IGSU, întrucât temperaturile în zona de intervenţie sunt foarte ridicate, echipajele de stingere acţionează pentru răcirea întregii zone, astfel încât să fie evitată reaprinderea uleiului din transformator.
Știrea inițială: Incendiu în localitatea Gura Văii, din județul Mehedinți, izbucnit la un transformator electric aparținând de Hidrocentrala Porțile de Fier 1.
Din informațiile deținute la acest moment, incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, la fața locului au fost alocate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD.
De asemenea, în sprijinul echipajelor mehedințene s-a dispus suplimentarea forțelor de intervenție cu 1 autospecială de stingere de la ISU Caraș-Severin, 2 autospeciale de stingere de la ISU Dolj, 1 autospecială de stingere de la ISU Gorj și 1 autospecială cu pulbere de la ISU Timiș.
La momentul transmiterii comunicatului nu erau persoane surprinse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.