Drulă: Trenurile vor circula cu 120 km/h între Buzău şi Făurei, peste cinci luni

Antonia Popescu |
Data publicării:
Catalin Drula
Catalin Drula

Viteza pe calea ferată va creşte de la 30 km/h la 120 km/h între Buzău şi Făurei, pe o distanţă de 40 de kilometri, peste cinci luni, a scris miercuri, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

"Astăzi am participat la semnarea contractului pentru această lucrare care va fi gata până la sfârşitul anului. Aţi citit bine: ca urmare a lucrărilor, va creşte viteza de la 30 km/h, în prezent, la 120 km/h, pentru trenurile de călători. Şi lucrarea va fi gata în 5 luni! Costul lucrărilor este de aproximativ 1,5 milioane de lei/km (incluzând valoarea şinelor noi care sunt achiziţionate de CFR).
Sunt bani extraordinar de bine cheltuiţi având în vedere impactul rapid şi uriaş", a precizat ministrul.

El a subliniat că trebuie să reînnoim miile de kilometri de cale ferată degradată, unde trenurile circulă cu restricţie de viteză.

Marea Britanie va INTERZICE aceste CAMIOANE din anul 2040

"Astfel de lucrări, ca pe Buzău-Făurei, ar trebui să desfăşurăm pe mii de km de reţea. Sunt relativ ieftine, rapide şi cu câştig enorme. Pentru asta, ne trebuie finanţare. De aceea m-am luptat, la începutul anului, ca în legea bugetului de stat de anul acesta la capitolul "Întreţinerea infrastructurii feroviare" să avem un plus de 200 de milioane de lei. Aceşti 200 de milioane de lei de la bugetul de stat merg exact în astfel de lucrări de înlocuire la rând a elementelor suprastructurii căii, pentru ridicarea restricţiei de viteză şi aducerea liniei în parametrii proiectaţi ai liniilor", a susţinut Drulă.

Va trebui să creştem semnificativ aceste alocări de la an la an, să ajungem să discutăm de lucrări de reînnoire în valoare de miliarde de lei anual, pentru a putea aduce în anii următori calea ferată în zona decenţei, consideră el.

"M-am luptat să avem o axă în PNRR pentru astfel de lucrări şi mă voi lupta să ni se aloce şi din bugetul de stat bani mai mulţi în anii următori", a adăugat oficialul guvernamental. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469932.47RON
1 ETH = 16634.46RON
1 LTC = 511.06RON
1 XRP = 11.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel