Dreptul la pensie. Se poate pierde dacă nu se respectă o condiție

DCBusiness Team |
Data publicării:
Există reguli scrie în Legea pensiilor
Există reguli scrie în Legea pensiilor

Persoanele care, din diferite motive, decid să se pensioneze mai devreme, adică înainte de împlinirea vârtei legale de retragere din activitate, nu mai pot cumula pensia cu anumite venituri, pentru că riscă suspendarea dreptului la pensie. 

Această interdicție se regăsește în Legea pensiilor, încălcarea ei conducând la suspendarea dreptului de pensie din ziua următoare momentului în care a început cumulare cu alte venituri.

Concret, pe exemple. Astfel, cine s-a pensionat anticipat nu mai poate lucra în baza unui contract de muncă, veniturile salariale neputând fi câștigate în paralel cu pensia anticipată sau parțială. De asemenea, nu se poate cumula salariul dintr-un raport de serviciu cu acest tip de pensie. De exemplu, funcționarul public nu mai poate continua munca și primi și pensie anticipată în același timp.

Cu cinci ani înainte

Pensia anticipată sau parțială nu se poate cumula nici cu veniturile din activități în funcții elective, excepție făcând indemnizația de consilier local/județean. De asemenea, nu se poate cumula nici cu veniturile obținute din numirea în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului.În fine, cumulul este interzis și cu veniturile obținute de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti.

Citește și PENSII. Norocoșii care primesc cei mai mulți bani

Pensia anticipată se poate obține cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. Spre deosebire de pensia anticipată simplă, la pensionarea anticipată parțială e nevoie de un stagiu de cotizare ceva mai mic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 496032.74RON
1 ETH = 15602.71RON
1 LTC = 552.03RON
1 XRP = 15.08RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17025.470.58%
BET-BK3207.790.79%
BET-EF924.290.52%
BET-FI63136.700.59%
BET-NG1230.680.38%
BET-TR37543.990.58%
BET-TRN36492.700.58%
BET-XT1469.530.56%
BET-XT-TR3185.560.56%
BET-XT-TRN3102.940.56%
BETAeRO892.000.93%
BETPlus2514.410.55%
RTL37902.610.53%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel