"Obiectivul Radiocom este acela de a deveni furnizori de servicii digitale care integrează, în acest serviciu, infrastructura. Deci infrastructura devine doar un deschizător de drumuri pentru noile servicii pe care le întrevedem. Aici la ce mă refer: toate aceste servicii sunt dedicate, sunt flexibile, rapid de furnizat şi de gestionat, cu calitate adaptată şi nivele de acorduri ale acestor servicii care necesită să răspundă, totodată, celor trei piloni principali ai 5G: bandă largă îmbunătăţită, latenţă scăzută ultrafiabilă şi comunicaţii automatizate. Iar într-o astfel de lume, automatizarea nu mai este o opţiune ci este obligatorie, pentru că aceste procese nu se mai pot realiza doar de către fiinţele umane. Fiinţele umane doar vor coordona.
Pregătirea unor tineri durează circa 3-4 ani, deci aceste evoluţii trebuie să fie întrevăzute din timp pentru o astfel de companie care gestionează o infrastructură critică precum Radiocom, pentru a putea face faţă acestei dinamici din timp", a explicat Dragoș Preda, director general Radiocom, joi, la dezbaterea DC Media Group cu titlul "Digitalizarea României: noile provocări ale transformării digitale".
Citeşte şi: Dragoș Preda (Radiocom): Devenim colaboratori ai companiei SpaceX a lui Elon Musk
”Am deschis subiectul aflându-mă la Los Angeles în vederea unei întâlniri pe care noi am stabilit-o deja online cu SpaceX. Toată lumea s-a bucurat că România dispune, în prezent, de serviciile acestei rețele puse la dispozție de Elon Musk. Noi încercăm să trecem într-o zonă de a deveni colaborator al SpaceX. În acest sens, trebuie să precizez faptul că Radiocom, Societatea Națională de Radiocomunicații este singura entitate care dispune de două tipuri esențiale de infrastructură de comunicații. Și mă refer la cele de scurte, medii, lungi și, totodată, infrastructura de comunicații satelitară”, a precizat Dragoș Preda.
Potrivit spuselor sale, ”facem aceste demersuri pentru că înțelegem, de fapt, importanța pe care această companie o are nu doar din punct de vedere strategic pentru statul român, dar în primul rând pentru că avem nevoie de această abordare a transformării digitale, de fapt impunerea unor noi servicii. Am tot vorbit în repetate rânduri, scriu personal aceste articole, încer să aclimatizez această transformare digitală către publicul larg și să fac aceste evoluții ale noastre cât mai prezente în limbajul publicului larg, pentru a înțelege și pentru a adopta, de fapt, aceste noi evoluții”, a subliniat Preda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.