Dragoş Anastasiu (APT): România poate ajunge în zona de NORMALITATE până la Paşte

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Anton Belitskiy - Pexels
Foto: Anton Belitskiy - Pexels

România ar putea ajunge în zona de normalitate până la Paşte, din punct de vedere al restricţiilor care au fost luate pentru oprirea pandemiei de Covid-19, a declarat, joi, preşedintele Alianţei pentru Turism (APT), Dragoş Anastasiu.

"În mod cert există nişte predicţii pe care specialiştii le fac. Dacă lucrurile merg în direcţia în care noi ne dorim, s-ar putea ca în următoarele zile să fie primele măsuri, după cum spunea şi domnul ministru (al Sănătăţii, Alexandru Rafila - n. r.) apropo de ora de închidere şi aşa mai departe şi s-ar putea ca până la Paşte să putem să mergem la valul doi de măsuri, ca să spun aşa, şi să ajungem în zona de normalitate. Asta este ce ne dorim noi ca plan, ca scenariu, ca predictibilitate. Acum, dacă primul val va demonstra o creştere, o revenire sau se întâmplă ceva, atunci cu siguranţă că autorităţile vor interveni şi vor spune 'ok, nu putem să ducem mai departe planul aşa cum l-am gândit astăzi, ci va trebui să mai aşteptăm o lună, două', ştiu şi eu, cât mai trebuie. Dar cu ce noi mergem astăzi către deschiderea sezonului este acest scenariu pe două etape: una când paturile la ATI ajung la 900, adică la 50% din capacitate, şi a doua probabil înainte de Paşte, care ar putea să însemne relaxare şi mai mare. Acesta este scenariul nostru şi a fost discutat.

Citeşte şi: Horia Teodorescu, preşedintele CJ Tulcea: Turismul în Delta Dunării, AFECTAT de conflictul Rusia - Ucraina

Dacă lucrurile vor merge aşa cum sunt predicţiile în momentul de faţă, acesta va fi şi cred că este un semnal foarte bun pentru pregătirea sezonului pentru turişti cu acest disclaimer că s-ar putea totuşi ca realitatea să arate altfel. Este un semnal bun, inclusiv pentru mobilitatea oamenilor şi în special a străinilor. Suntem la Târgul de Turism şi România are nevoie de turişti străini din multe puncte de vedere. Este şi un semnal pe care putem să-l trimitem împreună, autorităţile şi mediul de business, către cei care îşi planifică concediile spre România şi sunt foarte multe contracte semnate, dar care stau în aşteptare, pentru că lumea aşteaptă să vadă ce se întâmplă", a spus Anastasiu.



El a admis că există şi conflictul între Rusia şi Ucraina care ar putea influenţa negativ sosirile turiştilor străini



"Sigur, avem şi conflicul de la graniţă, care s-ar putea să pună semne de întrebare. Noi ne dorim să nu se întâmple aşa acest lucru. România este ţară NATO, România este ţară membră UE, noi credem că aici suntem safe, în siguranţă. Deci, din punctul acesta de vedere, sperăm că acest conflict nu va pricinui renunţări", a subliniat Anastasiu.

Potrivit acestuia, ne aflăm într-un context dificil pentru că avem un conflict foarte aproape de noi, dar, pe de altă parte, "viaţa merge înainte şi noi sperăm din toată inima că România nu este afectată".

"Mesajul pe care îl transmitem turiştilor noştri este să meargă şi să-şi facă viaţa în continuare aşa cum şi-au planificat-o şi să nu se lase abătuţi de la ea", a îndemnat Dragoş Anastasiu.

În ceea ce priveşte predictibilitatea, preşedintele APT a menţionat că ministrul Sănătăţii a emis un ordin în vederea implementării unui consiliu consultativ, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire pentru realizarea unui scenariu privind evoluţia pandemiei, citează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505795.57RON
1 ETH = 16174.80RON
1 LTC = 611.81RON
1 XRP = 15.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel