Donald Trump ar putea reveni la programul său normal, de mâine

Matei Ion |
Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru COVID-19 şi este şi-ar putea relua angajamentele publice începând de sâmbătă, conform informaţiilor furnizate într-o notă de medicul de la Casa Albă Sean Conley, informează dpa şi AFP.

Conform sursei citate, preşedintele "a reacţionat per total extrem de bine la tratament" şi sănătatea sa "a rămas stabilă şi lipsită de orice indiciu care să sugereze un progres al bolii" după întoarcerea la Casa Albă.

"Sâmbătă se împlinesc zece zile de la diagnosticul de joi şi, pe baza traiectoriei diagnosticelor avansate stabilite de echipă, anticipez pe deplin revenirea în siguranţă a preşedintelui la angajamentele publice la acel moment", a adăugat Conley.

Purtătorul valizei atomice a lui Trump, infectat cu COVID-19

Nerăbdător să reia campania electorală şi preocupat să proiecteze imaginea unui lider în formă, Donald Trump a revenit luni seara la Casa Albă şi de atunci a declarat de mai multe ori că se simte foarte bine.

Constrâns să rămână la Casa Albă, Donald Trump a declarat joi că nu crede că este contagios şi se simte suficient de bine pentru a relua mitingurile de campanie."Mi-ar plăcea să organizez un miting în seara asta. Am vrut să fac unul aseară", a declarat el pentru Fox Business Network, adăugând că "dacă sunt la un miting, stau singur, foarte departe de toată lumea". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455346.89RON
1 ETH = 13349.50RON
1 LTC = 611.50RON
1 XRP = 12.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel