Dolarul, măcinat de zvonuri și speculații

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Dolari / FOTO: Unsplash
Dolari / FOTO: Unsplash

Dolarul a pierdut teren luni, pe fondul unor informații mai mult sau mai puțin oficiale.

În weekend, mijloacele de informare în masă de peste Ocean au dat de înțeles că tarifele vamale reciproce planificate de Donald Trump vor fi mai țintite decât  anticipase inițial piața.

Moneda americană s-a depreciat după ce Bloomberg și Wall Street Journal au raportat că majorarea tarifelor vamale, care urmează să intre în vigoare pe 2 aprilie, „nu va fi la fel de extinsă cum s-a anunțat inițial sau cum se temea piața”, a comentat Lee Hardman, analist la MUFG.

Tarifele vamale vor fi aplicate selectiv

Conform unui articol Bloomberg publicat sâmbătă, țările care nu impun taxe împotriva SUA și cu care Washingtonul înregistrează un excedent comercial ar putea fi exceptate de la noile tarife. De asemenea, administrația americană nu ar avea în plan introducerea unor tarife vamale distincte pe sectoare.

„Alte tarife existente, cum ar fi cele pe oțel și aluminiu, s-ar putea să nu fie cumulative, ceea ce ar reduce impactul potențial asupra acestor sectoare”, a declarat săptămâna trecută secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, conform analizei lui Hardman de la MUFG.

Impactul asupra inflației și asupra politicii Fed

O creștere a tarifelor vamale în SUA ar putea accelera inflația, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală (Fed) să mențină ratele dobânzilor la un nivel ridicat, așa cum a făcut săptămâna trecută. Posibila relaxare a planului tarifar al lui Donald Trump pune astfel presiune asupra dolarului.

În jurul orei 10:55, dolarul a scăzut cu 0,22% față de euro, atingând 1,0842 dolari, și s-a depreciat cu 0,33% față de lira sterlină, ajungând la 1,2963 dolari.

Activitatea economică din zona euro

În martie, activitatea economică a sectorului privat din zona euro a crescut pentru a treia lună consecutiv, potrivit indicelui PMI Flash publicat luni de S&P Global, care a ajuns la 50,4, față de 50,2 în februarie. Un indice peste 50 indică o creștere a activității economice, în timp ce o valoare sub acest prag reflectă o contracție.

„În ciuda unei redresări puternice a sectorului manufacturier german, indicele compozit pentru întreaga zonă euro a crescut doar ușor, ceea ce sugerează că avansul PIB va rămâne modest în primul trimestru”, a declarat Andrew Kenningham, analist la Capital Economics, adăugând că economia ar putea „accelera mai târziu în acest an”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3881
Diferența 0.0198
Zi precendentă 4.3683
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8120 RON
CHF flag1 CHF = 5.3816 RON
AUD flag1 AUD = 2.7866 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1662 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4149 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 454.7122 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369204.20RON
1 ETH = 7061.73RON
1 LTC = 331.78RON
1 XRP = 9.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17104.810.28%
BET-BK3182.520.17%
BET-EF932.940.32%
BET-FI60019.67-0.55%
BET-NG1237.120.00%
BET-TR37718.980.28%
BET-TRN36662.720.28%
BET-XT1465.960.15%
BET-XT-TR3177.820.15%
BET-XT-TRN3095.460.15%
BETAeRO837.421.13%
BETPlus2523.830.28%
RTL38185.790.26%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel