DN 10 Buzău - Braşov - Tronsoanele afectate de alunecări de teren, redate circulației

DCBusiness Team |
Data publicării:
DN 10 Buzău - Brașov
DN 10 Buzău - Brașov

Două tronsoane ale DN 10 Buzău - Braşov, care au fost afectate de alunecările de teren, fiind impuse restricţii de circulaţie din toamna anului trecut, au fost consolidate şi vor fi redate circulaţiei la finalul acestei săptămâni. 

Potrivit prefectului judeţului Buzău, Carmen Ichim, lucrările de consolidare şi de refacere a carosabilului au fost finalizate cu o lună şi jumătate mai devreme decât termenul planificat. 

"Începând din luna octombrie a anului trecut, în cele două puncte au fost forate câteva zeci de găuri de 25 de metri adâncime în care s-au turnat coloane de beton pentru stabilizarea terenului, s-au amenajat canale marginale pentru colectarea apelor pluviale, a fost refăcută o subtraversare, podeţ de beton, care să permită drenarea apei, şi, de asemenea, a fost refăcută fundaţia drumului pe o lungime totală de aproape 200 de metri", a declarat miercuri, Carmen Ichim. 

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2018, în zonă s-au activat două importante alunecări de teren care au afectat puternic starea DN 10, cele mai grave probleme fiind înregistrate la km 26+830 unde o porţiune din carosabil s-a surpat, determinând restricţionarea circulaţiei pe un singur fir. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7057
Diferența -0.0272
Zi precendentă 4.7329
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7057 RON
GBP flag1 GBP = 5.9660 RON
CHF flag1 CHF = 5.3012 RON
AUD flag1 AUD = 3.0459 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4291 RON
XAU flag1 XAU = 388.7340 RON
Monede Crypto
1 BTC = 422257.61RON
1 ETH = 14287.68RON
1 LTC = 390.15RON
1 XRP = 4.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17638.19-0.20%
BET-BK3297.13-0.26%
BET-EF945.41-0.25%
BET-FI60869.180.43%
BET-NG1238.86-0.34%
BET-TR38900.78-0.20%
BET-TRN37811.10-0.20%
BET-XT1511.77-0.15%
BET-XT-TR3277.57-0.15%
BET-XT-TRN3192.54-0.15%
BETAeRO949.710.82%
BETPlus2609.18-0.21%
RTL39038.51-0.20%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel