Dispozitiv pan-european de plăţi menit să elimine Visa și Mastercard

Matei Ion |
Data publicării:
Sistemul va elimina giganţi tehnologici externi
Sistemul va elimina giganţi tehnologici externi

Aproximativ 20 de bănci europene lucrează la crearea unui dispozitiv pan-european de plăţi care, la un moment dat, ar putea înlocui procesatorii de plăţi Visa, Mastercard şi alţi giganţi tehnologici externi, au declarat, pentru AFP, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Această iniţiativă bancară numită PEPSI (Iniţiativa Sistemului de Plăţi Pan-European) este menită să gestioneze toate formele dematerializate de plăţi, susţin sursele. Acestea adaugă că printre instituţiile financiare implicate sunt o serie de bănci franceze şi grupul german Deutsche Bank.

Carlo Bovero, responsabil global cu cardurile la BNP Paribas, s-a referit marţi la acest proiect, într-o conferinţă organizată de Revue Banque, o publicaţie de specialitate din industria bancară, evocând "discuţiile dintre bănci care reprezintă o mare parte a Europei".

Creditarea companiilor din zona euro a scăzut

La originea acestei iniţiative ar fi aprecierile pozitive din 2017 ale Băncii Centrale Europene care, îngrijorată de suveranitatea plăţilor, a apreciat că un astfel de proiect ar fi o idee bună.

"PEPSI nu este o iniţiativă tehnică,ci una politică", au declarat sursele, citând dominaţia Visa şi Mastercard în Europa şi influenţa sporită a reţelelor de plăţi din China care vor să prospere.

"În doi ani, sistemul de plăţi s-a schimbat considerabil în Europa", a apreciat Jerame Reboul, director în cadrul Ministerului francez de Finanţe.

În pofida solicitărilor AFP, niciunul dintre grupurile bancare nu a dorit să comenteze informaţia, un indiciu al caracterului ei sensibil. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490497.22RON
1 ETH = 16010.73RON
1 LTC = 605.87RON
1 XRP = 14.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel