Dispare o companie de asigurări din România. Explicație

Mara Ivan |
Data publicării:
Se introduce pe piață un nou brand
Se introduce pe piață un nou brand

Eurolife ERB Asigurări, companie cu o prezenţă de peste 12 ani pe piaţa locală, trece într-o nouă etapă de dezvoltare şi devine Eurolife FFH, potrivit unui comunicat de presă al asigurătorului.

Compania introduce astfel pe piaţa locală o nouă identitate de brand, lansând un nou nume, un nou logo şi un nou slogan, ce reflectă în mod direct apartenenţa la un holding financiar internaţional - Fairfax Holding Limited.

"Este un moment important în viaţa companiei Eurolife şi o continuare firească a evoluţiei noastre de până acum. Această schimbare susţine angajamentul nostru de a gândi şi a acţiona diferit în piaţa de asigurări. Eurolife FFH îşi susţine clienţii, îi înţelege şi dezvoltă soluţii noi, inovative, adaptate ritmului de viaţă al acestora. Credem în asigurări diferite, în asigurări uşor de înţeles, dar şi de accesat, aflate la doar un click distanţă, şi vom continua să investim astfel încât să oferim clientului final o experienţă relevantă atât în mediul offline, cât mai ales în online. Ne urmărim strategia de business sub un nume nou, îmbinând cu succes valorile pe care am clădit până aici: creativitatea, perseverenţa, integritatea, simplitatea şi inovaţia. Facem un pas înainte şi pornim într-o nouă călătorie alături de toţi clienţii şi partenerii noştri care ne-au investit cu încrederea lor", a declarat Anita Niţulescu, CEO Eurolife FFH.

În urma acestei schimbări de identitate, Eurolife ERB Asigurări de Viaţă devine Eurolife FFH Asigurări de Viaţă, respectiv Eurolife ERB Asigurări Generale devine Eurolife FFH Asigurări Generale.

"Acest moment reprezintă începutul unei noi ere pentru Eurolife. Facem astfel un pas important şi îndrăzneţ către viitorul Eurolife FFH. Începând de astăzi, avem un nou nume care reflectă promisiunea noastră de a fi aproape de oameni, oferindu-le produse de asigurare şi servicii care să îi ajute să viseze la un viitor mai bun. Odată cu schimbarea numelui şi a logo-ului, obiectivul Eurolife FFH este continuarea expansiunii pe piaţa din România şi întărirea prezenţei în industria locală de asigurări. Astăzi mergem mai departe, susţinuţi de loialitatea tuturor celor care ne-au acordat încrederea lor", a declarat Alexander Sarrigeorgiou, CEO Eurolife FFH Insurance Group.

Citește și Creșterea pensiilor. Orban: Mărirea cu 40% - o nucă fierbinte

Eurolife FFH dispune de un portofoliu extins de produse dedicate atât clienţilor persoane fizice, cât şi juridice, portofoliu susţinut de canale diversificate de vânzare: bancassurance, parteneri, brokeri şi online.

Eurolife FFH acoperă un portofoliu complex de riscuri: asigurări de viaţă, asigurări de invaliditate, asigurări de şomaj, asigurări de imobil, asigurări de accidente, asigurări de sănătate, asigurări de răspundere civilă, asigurări de călătorie, asigurări de bilete. Eurolife FFH include companiile Eurolife FFH Asigurări de Viaţă şi Eurolife FFH Asigurări Generale, fiind o subsidiară a Eurolife FFH Insurance Group. Eurolife FFH Insurance Group face parte din Fairfax Financial Holdings Limited, unul dintre liderii pieţei de asigurări la nivel internaţional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413614.24RON
1 ETH = 7912.82RON
1 LTC = 382.84RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel