Directorul General STB reclamă că sindicaliștii nu s-au prezentat la negocieri

Matei Ion |
Data publicării:
Adrian Criț, directorul general STB
Adrian Criț, directorul general STB

Sindicatul reprezentativ din Societatea de Transport Bucureşti (STB) nu a participat la şedinţele de negociere stabilite după greva din luna ianuarie pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), deşi calendarul negocierilor a fost asumat pe bază de semnătură, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul general al STB, Adrian Criţ.

"Ne gândim la angajaţi şi vrem să negociem contractul colectiv de muncă (CCM). După finalizarea grevei din transportul public din luna ianuarie am transmis solicitare către sindicatul reprezentativ că am început negocierile CCM în data de 15 februarie. Am avut prima şedinţă, am stabilit calendarul negocierilor, durata, şi ne-am asumat pe bază de semnătură. Din păcate, reprezentanţii sindicatului nu au mai participat la şedinţele de negocieri, finalizându-se cele 60 de zile stabilite pentru negocieri fără niciun rezultat. Am avut încă trei solicitări către sindicat, nu s-au prezentat decât la a treia, dar nici atunci nu au dorit să se stabilească un calendar al negocierilor. Noi ne dorim negocierea în condiţiile în care angajaţii trebuie să beneficieze de drepturile pe care le au, existând şi predictibilitatea că vom avea în viitor un buget mai mare, astfel încât să ne ocupăm de investiţii majore în depouri şi autobaze şi poate va exista şi posibilitatea de majorare a salariilor ca urmare a eficientizării companiei", a precizat Adrian Criţ.

Acesta a explicat că, în urma grevei ilegale din ianuarie 2022, în conformitate cu regulamentul intern, s-a luat măsura cercetării disciplinare a celor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, aceştia fiind cercetaţi pentru patru componente majore.

"Una dintre ele priveşte nerealizarea sarcinilor de muncă prevăzute în fişa postului. A doua: refuzul nejustificat de a pleca în cursă sau de a refuza sarcinile date, a treia: nerealizarea programului de circulaţie şi, cea mai gravă dintre ele, neaducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti şi a dispoziţiilor şefilor ierarhici. Acestea au fost cele patru componente pentru care angajaţii STB au fost cercetaţi disciplinar de comisiile constituite. Urmare a cercetărilor, s-a luat măsura ca pentru o parte dintre dânşii să fie redus salariul şi pentru altă parte s-a luat decizia desfacerii Contractului de Muncă", a menţionat şeful STB.

Potrivit sursei citate, sunt peste 200 de decizii de desfacere a contractului de muncă, iar circa 600 de angajaţi au primit decizii de reducere a salariului între o lună şi trei luni.

Criţ a adăugat că, în urma grevei, STB a fost prejudiciată cu 16,6 milioane lei prin neefectuarea prestaţiei de transport, însă cel mai grav aspect a fost cel legat de faptul că bucureştenii au fost privaţi de transportul public pentru o perioadă de 5 zile.

"Trebuie să ţinem cont de două aspecte, de faptul că s-au încălcat două hotărâri judecătoreşti. Noi, ca şi companie de transport public, am fost prejudiciaţi cu o sumă de 16,6 milioane lei prin neefectuarea prestaţiei de transport şi cel mai grav este că bucureştenii au fost privaţi de transportul public pentru o perioadă de 5 zile. Din punct de vedere al calităţii transportului, noi trebuie să facem tot ceea ce este posibil ca bucureştenii să fie multumiţi, să circule în condiţii din ce în ce mai bune, pentru că ei sunt cei care finanţează transportul public din Capitală. În acest sens, sunt investiţii în derulare, ne implicăm, digitalizăm, achiziţionăm vehicule noi şi avem finalizate studii de fezabilitate pentru investiţii în infrastructura de tramvai, care au fost deja aprobate în Consiliul General", a explicat el.

Protest la STB, împotriva concedierii a peste 200 de şoferi

Întrebat câţi conducători de autovehicule au fost angajaţi din ianuarie şi până în prezent, Criţ a menţionat că au fost efectuate în jur de 150 de angajări, dar mai există solicitări. Pe de altă parte, directorul general al STB a transmis că, încă, nu au fost soluţionate toate dosarele de cercetare disciplinară după greva din luna ianuarie.

"După cum ştiţi, încă din a treia zi de grevă am ieşit public şi am transmis celor care au experienţă în domeniu să îşi depună dosare de angajare şi am primit circa 800 de solicitări şi din acestea am efectuat aproape 150 de angajări noi, dar mai avem solicitări. Din păcate, această acţiune de cercetare disciplinară nu a fost finalizată, mai sunt cam 100 de dosare care trebuie analizate. Nu în toate cazurile s-au dispus reducerea salariului sau desfacerea contractului de muncă, au fost şi clasări, au fost şi avertismente, s-a analizat de la caz la caz fiecare situaţie. Nu a fost o concediere colectivă. Inclusiv şeful sindicat reprezentativ şi prim vicepreşedintele au fost chemaţi în vederea cercetării disciplinare, pentru că din audierea mai multor conducători de vehicule a rezultat pe baza de dovezi că s-au implicat şi au blocat activitatea STB. Astăzi trebuia să se prezinte în comisia de cercetare disciplinară, dar aseară am primit solicitarea de suspendare a contractului individual de muncă că nu mai vor să activeze în cadrul STB, pentru că ei sunt plătiţi de către sindicat, adică nu mai avem pe cine cerceta", a explicat şeful STB.

În opinia sa, acesta poate fi unul dintre motivele pentru care Sindicatul STB a organizat joi protestul din faţa sediului societăţii, care a respectat cerinţele legale "până la un punct".

"Poate şi acesta a fost un aspect pentru a organiza acest miting, care s-a organizat respectând cerinţele legale până la un punct, dar atâta timp cât vii şi te afiliezi unor partide şi urmăreşti să duci toată discuţia într-o zonă conflictuală....Eu cred că putem discuta, dar o negociere a Contractului Colectiv de Muncă se face în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu putem să facem o negociere pe Facebook de faţă cu nişte persoane. Consider că noi facem tot ceea ce este posibil pentru binele angajaţilor şi le mulţumesc celor care sunt la datorie şi îşi îndeplinesc activitatea faţă de bucureşteni", a adăugat directorul general al STB, Adrian Criţ.

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a protestat joi, între orele 13:00 - 17:00, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA. Potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, protestul a fost organizat ca urmare a "abuzurilor conducerii societăţii privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Patimilor", pe motiv că aceştia au solicitat public respectarea CCM STB SA, condiţii de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranţa şi confortul călătorilor.

De asemenea, sindicaliştii au atras atenţia asupra neimplicării conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate.

"Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB), speră ca prin acest protest decidenţii să înţeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerinţele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calităţii transportului public local, în defavoarea cetăţenilor", se mai spune în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470323.15RON
1 ETH = 15910.98RON
1 LTC = 467.59RON
1 XRP = 7.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel