Directorul general de la Renault a vorbit despre alianța cu Nissan

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Renault
Renault

Noul director general al Renault, Luca de Meo, s-a declarat încrezător că alianţa grupului auto francez cu partenerii niponi Nissan şi Mitsubishi va demonstra că este valoroasă pentru toate părţile, transmite Reuters.

Alianţa, mulţi ani un model de succes, a fost afectată în urma prăbuşirii în 2018 a persoanei care a înfiinţat-o, Carlos Ghosn, eveniment care a provocat tensiuni între directorii francezi şi japonezi.

Cei care au cumpărat mașini Volkswagen după 2015 NU pot solicita despăgubiri

Dar şeful grupului auto francez, vorbind într-un moment în care atât Renault, cât şi Nissan au raportat pierderi, a declarat: "Cu aceste rezultate, prioritatea pentru ambele companii este să se concentreze şi să repare problemele lor interne".

De asemenea, Luca de Meo a dat asigurări că în ultimele luni tonul discuţiilor dintre directorii francezi şi japonezi s-a schimbat.

"Cred că găsim o bună configurare şi încercăm să ne concentrăm pe patru sau cinci proiecte cheie, unde putem într-adevăr să dovedim că, lucrând împreună, vom obţine beneficii. Nu transformăm asta în ceva prea filozofic, suntem pragmatici şi concreţi şi ştiţi că japonezii sunt un popor extrem de concret, deci cred că începem să apreciem noul mod de abordare", a explicat şeful grupului auto francez.

Acesta a adăugat: "Vom vedea în următoarele luni şi ani rezultatul acestei abordări pragmatice şi extrem de operaţionale. Sunt încrezător că putem să dăm multe unul altuia".

Renault, ca şi partenerii de alianţă Nissan şi Mitsubishi Motors, implementează un program de reducere a costurilor, în condiţiile în care producătorii auto globali sunt afectaţi sever de efectele pandemiei, care au dus la o scădere semnificativă a vânzărilor de maşini.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 360250.38RON
1 ETH = 6831.64RON
1 LTC = 336.46RON
1 XRP = 8.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17044.990.46%
BET-BK3161.030.40%
BET-EF929.210.47%
BET-FI59677.32-0.39%
BET-NG1237.270.81%
BET-TR37587.040.46%
BET-TRN36534.490.46%
BET-XT1460.930.38%
BET-XT-TR3166.920.38%
BET-XT-TRN3084.840.38%
BETAeRO829.60-0.34%
BETPlus2514.070.42%
RTL38043.420.47%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel