Directiva europeană care ar putea crește lefurile cu până la 40% pentru milioane de angajați din UE! Sindicatele cer aplicarea normei

DCBusiness Team |
Data publicării:
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness

Peste 20 de milioane dintre cei mai slab plătiţi lucrători din Uniunea Europeană ar putea beneficia de o creştere salarială dacă directiva privind salariul minim adecvat va fi pe deplin implementată în statele membre, susţin reprezentanţii CNS "Cartel ALFA".

"Directiva privind salariul minim adecvat este o legislaţie deosebit de importantă. Această directivă nu este doar un text legislativ - reprezintă un colac de salvare pentru milioane de lucrători care se luptă să îşi acopere nevoile de bază. Este esenţială pentru creşterea salariilor în întreaga Uniune, reducerea inegalităţilor salariale şi combaterea sărăciei în muncă. În plus, majoritatea covârşitoare a lucrătorilor din 19 state membre vor avea parte de o negociere colectivă mai puternică pentru a obţine salarii şi condiţii de muncă mai bune", se arată într-un comunicat al organizaţiei sindicale, transmis joi AGERPRES.

În România, Directiva a început deja să aibă efecte pozitive, devenind un instrument esenţial în lupta pentru un trai decent. Mişcarea sindicală a utilizat-o ca punct de sprijin în dialogul social şi în revendicările adresate Guvernului, cerând o majorare semnificativă a salariului minim, menţionează CNS Cartel Alfa. Această cerere nu este una arbitrară, ci se bazează pe criterii obiective şi pe un principiu recunoscut la nivel european: "pragul de decenţă dublă". Acest principiu stabileşte că salariul minim trebuie să reprezinte cel puţin 50% din salariul mediu brut naţional şi 60% din salariul median brut.

Potrivit sursei citate, aplicarea acestor criterii la contextul actual din România arată că salariul minim ar trebui să crească cu aproximativ 35-40% faţă de nivelul actual pentru a permite lucrătorilor un trai cu adevărat decent. Aceasta înseamnă mai mult decât acoperirea nevoilor de bază - înseamnă acces la servicii de sănătate, educaţie şi locuinţă decentă, susţin sindicaliştii.

"În prezent, România se numără printre ţările din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi angajaţi care, deşi muncesc cu normă întreagă şi au contracte legale, nu câştigă suficient pentru a duce un trai decent, se află sub pragul sărăciei. Directiva oferă un cadru legal pentru a corecta această inechitate profundă şi pentru a susţine o creştere sustenabilă şi echitabilă a salariilor. Ea oferă sindicatelor o bază clară de acţiune şi un argument solid în faţa decidenţilor politici, care nu mai pot ignora nevoia urgentă de reformare a politicii salariale. Astfel, Directiva nu este doar o iniţiativă europeană cu impact general - este un instrument real de schimbare, cu efecte directe asupra vieţii a milioane de lucrători români", atrage atenţia CNS Cartel Alfa.

În opinia reprezentanţilor sindicali, beneficiile economice ale Directivei sunt, de asemenea, semnificative. Prin promovarea unor salarii mai bune, Directiva stimulează cererea internă, contribuind la stabilizarea economiei în perioade de instabilitate pe pieţele de export. Acest tip de dezvoltare salarială dinamică este esenţial pentru menţinerea stabilităţii economice şi promovarea progresului social.

"Tocmai de aceea, opinia recentă exprimată de avocatul general Emiliou în cazul Danemarca vs. Parlamentul European şi Consiliul este profund îngrijorătoare. Dacă această opinie va fi urmată, va anula speranţele atâtor oameni pentru o viaţă mai bună şi ar submina în mod serios sprijinul lucrătorilor pentru proiectul european. Opinia juridică alternativă prezentată de CES (ETUC) explică de ce opinia avocatului general este fundamental eronată, deoarece ignoră principii bine stabilite în dreptul european, care recunosc valoarea muncii decente, a negocierii colective şi a autonomiei partenerilor sociali", au mai transmis reprezentanţii Cartel Alfa.

Potrivit sursei citate, Uniunea Europeană se bazează pe democraţie, drepturile omului şi statul de drept - iar aceasta trebuie să fie capabilă să protejeze şi să promoveze salarii decente şi negocieri colective. Capitolul privind politica socială din tratate trebuie înţeles ca având un rol de echilibru în raport cu puterile economice ale UE.

"Chiar Curtea de Justiţie a UE a confirmat că Uniunea nu are doar un scop economic, ci şi unul social - tratatele trebuie interpretate ca un tot unitar. Politicile economice nu pot submina obiectivele sociale ale Uniunii. Ea urmăreşte să protejeze şi să promoveze salarii decente şi negocieri colective, asigurând astfel un standard de viaţă echitabil pentru lucrătorii din întreaga Europă", se mai arată în comunicat.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" a luat fiinţă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală şi democratică. Confederaţia este reprezentativă la nivel naţional, reuneşte 38 de federaţii sindicale la nivel de sector şi coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372548.74RON
1 ETH = 7014.83RON
1 LTC = 334.82RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel