Publicitate
"Nu poți să încorporezi și să să mobilizezi tinerii care nu au făcut stagiul militar. Fără pregătire militară nu te poate mobiliza nimeni. Sigur, poți să fii mobilizat la locul de muncă, într-o zonă din asta civilă într-o perioadă ca asta, pentru că sunt legi. Asta doar în cazul în care este război. Faptul că se apropie Rusia de graniță, ne pregătim, NATO se pregătește pentru asta, dar noi nu vom trece. Ați văzut că nici acum nu s-a trecut nici în stare de urgență, pentru că nu era cazul.
Populația poate să stea liniștită. În acest moment avem o armată profesionistă. Avem un supliment și vom avea o supliment de pregătire pentru apărarea României, un supliment NATO. Apoi e tot ansamblul NATO. Noi nu ne apărăm pe teritoriu cu armata noastră și se spunea că vor dura zile întregi până vor veni ajutoarele din altă parte nu e aici. Nu-i așa. NATO este aici, de la crucișătoarele care sunt în Marea Mediterană, portavionul francez Charles de Gaulle este acolo", a explicat Vasile Dîncu, ministrul Apărării.
Citeşte şi: Dîncu, ministrul Apărării: NU poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, luni seara, că nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit şi nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata.
Dîncu a afirmat la Digi24 că s-au exagerat anumite aspecte privind un draft al unei legi care trebuia să se facă rapid pentru această situaţie de criză.
"Au fost exagerate câteva aspecte, precum mobilizarea celor între 18 şi 60 de ani. Nicio lege nu poate spune asta, pentru că în Constituţie şi în legile vechi ale apărării se spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă. De exemplu, poate că în momentul acela sunt o serie de componente ale legii care spun că nu poţi să plece cadrele militare în concediu sau să-şi dea demisia sau alte lucruri care ţin de această zonă. Nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit, chiar dacă are 20 de ani, nu poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata. Au fost puse nepotrivit acolo, cei care le-au pus, fără să se gândească într-un context", a spus Dîncu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.