Tehnologia digitală ne transformă viața. Scopul strategiei digitale a UE este ca această transformare să fie în avantajul cetățenilor și întreprinderilor și să contribuie, în același timp, la crearea unei Europe neutre din punct de vedere climatic până în 2050. Comisia este hotărâtă să transforme această perioadă în „deceniul digital” al Europei. Uniunea trebuie să își consolideze suveranitatea digitală și să-și stabilească propriile standarde în loc să le urmeze pe ale altora, cu un accent clar pe date, tehnologie și infrastructură.
Potrivit unui recent sondaj Eurobarometru, patru din cinci europeni consideră că tehnologiile digitale sunt din ce în ce mai importante în viața lor cotidiană și că Europa ar trebui să ia mai multe măsuri pentru a asigura o transformare digitală reușită, confirmând astfel viziunea și politica deceniului digital al Europei.
Două treimi dintre cetățeni solicită mai multă educație și formare pentru a-și dezvolta competențele digitale, tot două treimi fiind de părere că tehnologiile digitale vor juca un rol important în combaterea schimbărilor climatice. Iar peste 80 % dintre europeni consideră că statele membre ar trebui să colaboreze mai mult pentru a promova accesul la tehnologiile digitale, precum și pentru a stimula inovarea și a dezvolta o piață competitivă.
Ce cred românii
În ceea ce-i privește pe români, conform aceluiași chestionar, ei sunt cei mai puțin conștienți de importanța pe care o vor juca, în viitor, tehnologiilor digitale și internetul, despre care doar 58% din români cred că vor fi importante pentru ei în 2030. În același timp, 48% din români cred că UE le protejează bine și foarte bine drepturile în materie de confidențialitatea datelor, iar 58% sunt de părere că drepturile lor în materie de libertate de exprimare pe social media sunt respectate.
În Programul de guvernare iunie 2023 - decembrie 2024, digitalizarea ocupă un capitol întreg și care ca obiectiv major accelerarea transformăii digitale a economiei românești, cu accent pe IMM-uri, care reprezintă 99% din companiile românești.
Printre altele, la priorități sunt prevăzute următoarele șapte puncte:
1. Administrație publică digitală – accelerarea tranziției, printrun proces de transformare digitală a administrației publice din România, de la statutul de e-guvernare neconsolidată la cel de guvernare inteligentă.
2. Economie digitală – accelerarea transformării digitale a economiei românești, cu accent pe IMM-uri, care reprezintă 99% dintre companiile românești.
3. Educație digitală – creșterea gradului de competențe digitale prin implementarea unor politici și programe de dobândire/creștere/îmbunătățire a competențelor digitale la nivelul întregii societăți românești.
4. Comunicații digitale și tehnologii ale viitorului (5G, IOT, comunicații cuantice, robotică, AI, blockchain, Smart City) – accelerarea modernizării infrastructurilor și a alinierii legislației la prevederi europene.
5. Securitate cibernetică – dezvoltarea infrastructurii moderne pentru monitorizare și răspuns la incidente de securitate cibernetică pentru sectoarele economice strategice;
6. Operaționalizarea Centrului European Industrial, Tehnologic și de Cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC), prima agenție a Uniunii Europene cu sediul în România.
7. Operaționalizarea Centrului Național de Coordonare (NCC) în materie de competențe de securitate cibernetică, parte a rețelei europene a ECCC.
Câteva proiecte în curs de realizare
- Sistem Informatic pentru Evidența Clinică a secțiilor A.T.I. (S.I.E.C.-A.T.I.)
Proiectul este finanțat din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, fondurile totale fiind de 134.498.076,93 lei cu TVA, din care 113.689,713,84 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Data de începere: 5.05.2021
Data de finalizare: 31.12.2023
- HUB de servicii MMPS - SII MMPS
Scopul proiectului este realizarea infrastructurii specifice – sistem informatic integrat, necesar pentru integrarea, corelarea și managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate specifice MMPS, astfel încât interacțiunea cetățeanului, atât cu MMPS direct, cât și cu instituțiile aflate în coordonarea MMPS, să se poată realiza în mediul on-line printr-un singur punct de contact – portalul MMPS.
Bugetul total: 133.136.679,70 lei din care 20.613.613,22 lei co-finanțarea eligibilă.
Data de începere: 29.04.2021
Data de finalizare: 28.12.2023
- Sistem informatic pentru registrele de sănătate - ReglIntermed
Valoarea totală a proiectului este de 67.591.875.80 lei cu TVA, din care 57.114.146,19 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.
Durata implementării proiectului este de 36 luni, începând cu data de 22.12.2020.
Granturi pentru IMM-uri
Schema de ajutor finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru acordarea de granturi în valoare maximă de 100.000 de euro pentru digitalizare. Înscrierile au început pe 15 februarie, cu depunerea de dosare. Etapele următoare sunt:
- etapa de evaluare a proiectelor: 3 iulie - 16 august 2023;
- prima etapă de semnare a contractelor: 15 septembrie - 15 octombrie 2023;
- a doua etapă de semnare a contractelor: 15 octombrie - 15 noiembrie 2023.
Conform unui studiu, 57% dintre IMM-urile românești măsoară impactul digitalizării. Astfel, pentru un sfert dintre acestea impactul estimat depășește 30% din cifra de afaceri, conform studiului MKOR Consulting, Digitalizarea în IMM-urile din România 2023.
În același timp, 4 din 10 microîntreprinderi consideră esențială investiția în tehnologii adecvate, în timp ce un procent similar dintre firmele mijlocii prioritizează dezvoltarea expertizei digitale în plan intern. În alegerea soluțiilor de digitalizare, obiectivele sunt atingerea eficienței operaționale și gestionarea datelor disponibile. Astfel, 67% dintre IMM-uri caută tehnologii digitale pentru optimizarea proceselor și fluxurilor de lucru și jumătate caută soluții de managementul datelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.