Digi Communications a raportat venituri în creştere

DCBusiness Team |
Data publicării:

Veniturile Grupului Digi Communications N.V. au crescut, în primele nouă luni ale anului, cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, până la valoarea de 752 de milioane de euro, relevă rezultatele financiare ale companiei, publicate miercuri. La nivelul trimestrului III din 2018, veniturile s-au majorat cu 17,3%, ajungând la 270 milioane de euro, comparativ cu valoare de 230 de milioane de euro, raportată în acelaşi interval din anul precedent.

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie - septembrie 2018, Digi Communications N.V. a înregistrat un rezultat operaţional (EBITDA) ajustat de aproximativ 237 milioane de euro, inclusiv rezultatele consolidate ale Invitel, în creştere cu 10,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, când suma a fost de 214 milioane de euro.

Pe de altă parte, pentru perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie 2018, compania a înregistrat un profit net de 10,3 milioane euro, în comparaţie cu cele 12,3 milioane de euro raportate în intervalul similar din anul anterior,

Reprezentanţii companiei precizează că România se menţine ca piaţă principală a grupului, generând 65% din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (cu 20%, urmată de Spania (12%) şi Italia (2%). În total, pe cele patru pieţe, compania înregistrează o creştere a RGU (Revenue Generating Units/Unitate Generatoare de Venituri - termen folosit pentru a desemna contul de abonat al unui client în legătură cu unul dintre serviciile companiei - n. r.) de 1,6 milioane, inclusiv unităţile generatoare de venit ale Invitel, ajungând la 14,7 milioane RGU, de la 13,1 milioane RGU, în trimestrul III al anului 2017.

Totodată, Grupul a afişat indicatori în evoluţie pentru principalele servicii generatoare de creştere, respectiv: serviciile de televiziune prin cablu (+13%, de la 3,5 milioane RGU, la nivelul grupului, la 3,9 milioane RGU), şi serviciile de internet fix (+19%, de la 2,7 milioane RGU, la 3,2 milioane RGU).

La 30 septembrie 2018, Digi a înregistrat un număr total de abonaţi la servicii pay-TV de 4,8 milioane RGU, comparativ cu 4,4 milioane RGU, în aceeaşi perioadă din anul anterior.

Conform datelor citate, în România, Grupul a raportat creşteri pe segmentul serviciilor de cablu şi internet fix, cu un progres de 8,7% al abonamentelor la serviciile de cablu tv (3,2 milioane RGU, la 30 septembrie 2018, faţă de 3 milioane RGU, la 30 septembrie 2017), respectiv de 10,5% la abonamentele pentru serviciile de internet fix (2,5 milioane RGU la 30 septembrie 2018 faţă de 2,2 milioane RGU, pentru perioada similară a anului anterior).

În ceea ce priveşte serviciile de telefonie mobilă, Digi este liderul portabilităţii, cu circa 31% din total piaţă, reprezentând aproape 185.000 de numere portate în reţeaua mobilă, în primele nouă luni ale anului.

De asemenea, în Ungaria, veniturile filialei Digi Hungary (inclusiv Invitel) s-au majorat până la 54,6 milioane de euro, iar Digi şi-a consolidat poziţia de lider al pieţei de televiziune prin cablu. Pe segmentul serviciilor de internet fix, Digi este al doilea operator din Ungaria, cu o cotă de piaţă de peste 25%, iar pe segmentul serviciilor de telefonie fixă deţine o cotă de piaţă de circa 23%.

În acelaşi timp, Spania şi Italia au înregistrat o creştere de 46% a numărului de abonaţi Digi, ajungând de la 971.000 RGU, la 30 septembrie 2017, la 1,4 milioane RGU, la 30 septembrie 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451374.13RON
1 ETH = 15693.07RON
1 LTC = 501.23RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel