Publicitate
În anun, comisiile pentru industrii, buget şi administraţie au adoptat, marţi seara, raportul asupra legii offshore. Miercuri, ALDE a cerut Guvernului să-şi asume, până săptămâna viitoare, amendamentele la legea offshore, iar ANRM să prezinte exact harta concesiunilor, a declarat miercuri, în plen, deputatul Varujan Vosganian.
El a adăugat că ALDE doreşte să voteze legea offshore. "Motivul pentru care ALDE a fost de acord cu retrimiterea la comisie nu are nicio legătură cu faptul că nu dorim să votăm această lege. Deci, vă spun, de acum, că ALDE doreşte să voteze această lege şi orice declaraţie că această lege vinde resursele României este un avantaj pentru cei care nu vor ca România să aibă un loc mai important în Europa, să fie un actor în ceea ce priveşte energia, să fie respectată şi să fie un interlocutor în Europa. Cei care nu doresc această lege, vor ca România să păstreze un rol secundar şi vor ca Marea Neagră să nu mai fie o mare, ci să fie un lac expus influenţei unor mari puteri. Să fie limpede - această lege confirmă suveranitatea României şi în niciun caz nu pune România între o situaţie nefavorabilă. Vă rog să ieşim din complexul unei naţiuni mici care tot timpul are impresia că cineva vrea să o fure", a spus Vosganian.
El a subliniat că motivul pentru care a solicitat amânarea dezbaterii la această lege este că Guvernul trebuie să-şi asume foarte clar orice modificare.
"Doresc ca Guvernul să îşi asume foarte clar orice modificare, doresc, în acelaşi timp, să mă încredinţez că orice modificare nu ştirbeşte stimularea investitorilor de a continua dezvoltarea, adică aş vrea să ştiu că a existat o consultare cu investitorii, nu concesii cu investitori, dar un dialog cu investitorii. Când vorbim despre interesul statului român trebuie definit, trebuie să ştim exact care sunt resursele pe care le avem de concesionat, care este ordinul lor de mărime, să ştim, în acelaşi timp, care este nivelul investiţiilor, stimulentele de natură fiscală, să ştim în acelaşi timp unde se întâlneşte interesul statului cu interesul investitorilor, fără a ştirbi nici una nici alta", a punctat Vosganian.
Deputatul ALDE a menţionat că este nevoie de stabilitate şi seriozitate. "Până săptămâna viitoare, Guvernul să-şi asume amendamentele, ANRM să ne prezinte exact harta concesiunilor, să ştim exact ce votăm, iniţiatorii amendamentelor să completeze ultima coloană prin care se justifică amendamentele şi să avem o discuţie preliminară la nivel de expertiză. ALDE are şase foşti şi actuali miniştri ai Energiei care sunt dispuşi oricând să participe la această discuţie şi vă încredinţez că ALDE doreşte ca România să facă parte din cortexul energetic al Europei", a spus Varujan Vosganian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.