Dezbaterea proiectului de lege privind pensiile de serviciu a fost amânată

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Vot în Parlament
Vot în Parlament

Comisiile de specialitate ale Parlamentului au amânat pentru marţi dezbaterea proiectului de lege privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu.

Adoptarea actului normativ este o condiţie inclusă în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de care depinde plata fondurilor europene din tranşa a treia. Între timp, în coaliţie au fost luate în calcul mai multe modificări, despre care are detalii corespondentul RRA Cătălin Purcaru.

Reporter: Propunerile de modificare a legii pensiilor speciale au fost discutate de către liderii coaliţiei de guvernare şi miniştrii de resort, astfel încât actul normativ să fie în acord cu cerinţele Comisiei Europene. Variantele ar fi ca nicio pensie să nu depăşească venitul obţinut în activitate, taxarea suplimentară a părţii de necontributivitate din pensia specială, indexarea anuală cu rata inflaţiei şi interzicerea cumului de pensii speciale cu posibilitatea de a opta pentru una dintre indemnizaţii.

Amendamentele depuse vor fi discutate marţi în şedinţa comisiilor de specialitate reunite, astfel încât miercuri proiectul de lege să fie dezbătut şi votat în plenul Senatului. Actul normativ ar trebui adoptat până vineri, altfel documentul va trece tacit de Senat, iar dacă vor exista modificări la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, ar putea apărea probleme de neconstituţionalitate din cauza nerespectării principiului bicameralismului.

Realizator: Uniunea Salvaţi România a solicitat marţi în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ca şeful guvernului, Nicolae Ciucă, să vină în plen la "Ora Premierului" pentru a da explicaţii pe tema PNRR şi a pensiilor speciale. Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

Ciolacu, despre pensiile speciale: A fost un Guvern al României care, în secret, şi-a asumat anumite jaloane

Președintrele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a făcut câteva comantarii intresante în presă legate cu Programul Național de Redrepsare și Rezișiență, din perspectiva pensiilor speciale.

Marcel Ciolacu spune că: De aproape cred că 4 ani de zile, cu toţii considerăm că este nevoie de o reformă a pensiilor speciale. Total îndreptăţit. Până acum, abordarea în ceea ce priveşte pensiile speciale a fost una electorală. Nimeni nu a avut o abordare, niciun partid politic n-a avut o abordare corectă, să rezolve odată pensiile speciale; pensiile speciale şi reforma pensiilor speciale este prevăzută în cererea numărul trei de plată. Noi aflându-ne în acest moment în perioada în care se fac aceste reforme, se trec aceste jaloane prin Guvern sau prin Parlament, ca pe urmă să fie înaintate comisiei şi ele să fie aprobate sau dacă sunt anumite lucruri care trebuie modificate, să avem timp să le modificăm. A fost aceeaşi discuţie şi la cererea de plată numărul doi, cu avertizorul public, lucru care s-a rezolvat în Parlament. În acest moment, sunt şapte state europene care au acceptul pentru cererea de plată numărul doi din toată Uniunea Europeană. Printre aceste şapte state se află şi în România. Am depăşit cererea de plată, intră cererea de plată numărul trei. Este cea mai consistentă cerere de plată, conţine cele mai multe reforme şi cele mai multe jaloane. Unul dintre ele sunt pensiile speciale şi reforma pensiilor speciale. Dacă ne dorim în continuare politicieni care fug pe hol, care nu vin să explice şi poate nici eu n-am avut timp într-o jumătate de oră cu foarte multe subiecte într-un interviu să dau explicaţiile, astfel încât să nu apară ştiri că Ciolacu taie trei miliarde de euro de la fondurile europene, că România a intrat într-un colaps, că e un dezastru naţional. Eu insist în continuare că datoria mea, ca om politic, este să vin în faţa românilor, prin intermediul dumneavoastră, şi să dau explicaţii, ca oamenii să ştie ce conţin aceste reforme şi care este abordarea. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 414949.05RON
1 ETH = 7955.71RON
1 LTC = 373.99RON
1 XRP = 9.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17423.310.08%
BET-BK3242.98-0.10%
BET-EF949.590.17%
BET-FI61240.360.84%
BET-NG1262.410.36%
BET-TR38421.320.08%
BET-TRN37345.400.08%
BET-XT1491.930.11%
BET-XT-TR3234.120.11%
BET-XT-TRN3150.290.11%
BETAeRO846.57-0.07%
BETPlus2567.600.08%
RTL38880.200.05%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel