Kim Kardashian West, Guillermo del Toro, Caitlyn Jenner și Alyssa Milano sunt doar câteva dintre celebritățile care au fost nevoită să fugă din calea dezastrului. Unii dintre ei nu știu încă dacă proprietățile lor mai există sau nu.
Paramount Ranch, loc cunoscut sub numele ”Western Town” a fost, la rândul lui, cuprins de flăcări. Acest faimos platou de filmare a fost folosit inclusiv pentru realizarea unor pelicule precum The Adventures of Marco Polo, serialele de televiziune The Mentalist, Weeds și Westworld.
HBO, care a filmat aici primele două sezoane din Westwood, a recunoscut că nu știe încă amploarea pagubelor provocate la fermă, situată în munți, la vest de Los Angeles și a servit drept loc de filmări din 1927.
Stare de alertă la Malibu
Favorizat de vânturi violente care suflă de joi dimineaţa, incendiul numit 'Camp Fire' a devenit cel mai distrugător din istoria Californiei. În sudul statului, unde aproape 200.000 de persoane au primit ordin de evacuare, alte focare importante fac ravagii: unul în apropiere de Los Angeles şi altul în comitatul Ventura în apropiere de Thousand Oaks .
În apropiere de Los Angeles, oraşul Malibu este în stare de alertă din cauza violentului incendiu numit 'Woolsey Fire',care a izbucnit la 20 de km nord de staţiunea balneară. În Malibu au ars circa 30 de case, iar 'Woolsey Fire' a mistuit deja peste 50 km2 de vegetaţie. Cal Fire a difuzat imagini luate din elicopter care arată cum flăcările se propagă în sus pe dealuri, unde sunt construite vilele a numeroase vedete.
Un alt incendiu, numit 'Hill Fire', a ars 24 km2 de vegetaţie în Thousand Oaks, dar a reuşit să fie controlat vineri. În total 2.200 pompieri luptă în continuare cu focarele active, susţinuţi de elicoptere şi de camioane-cisternă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.